Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 09 aprilie 2020 09:36
Fundașul Craiovei, Mihai Bălașa (25 de ani), crede că Bănia a avut „neșansă” în duelurile cu CFR și FCSB: „Dacă te uiți la scor, zici că FCSB ne-a rupt în două. Dar nu-i așa. Se vor încurca și ei”.
Oltenii nu renunță cu niciun chip la titlu. Deși CFR Cluj și FCSB le-au arătat de-a lungul acestui sezon cam unde le e locul, jucătorii lui Corneliu Papură sunt convinși că au avut și multă neșansă în aceste dueluri și că socotelile sunt departe de a fi fost încheiate.
Mihai Bălașa amenință concurența: „Se întoarce roata!”
„Eu spun că încă mai avem șanse și trebuie să luptăm până în ultima etapă. Cu CFR am jucat bine, dar n-am avut noroc. Am irosit 5-6 ocazii clare, iar ei ne-au prins pe un contraatac, ne-au dat gol și aia a fost. Cu FCSB, dacă te uiți la scor, zici că ne-au rupt în două, dar n-a fost deloc așa.
Era 1-1, apoi, cu șansă, au făcut ei 2-1, noi am dat bară-bară prin Baiaram și ne-au prins pe contraatac. Eu zic că a fost vorba tot de neșansă și că o să se întoarcă roata. Mai sunt 8 etape și multe puncte în joc. Fiecare echipă o să se mai încurce", a declarat fundașul Mihai Bălașa cotidianului Gazeta de Sud.
El nu susține, în schimb, teoria lui Gigi Becali, potrivit căreia CS Universitatea și FCSB pornesc cu un ușor avantaj în fața CFR-ului fiindcă Dan Petrescu are mulți străini în lot, maoritatea peste 30 de ani, care au plecat acasă și sunt destul de greu de controlat:
„Poți să privești lucrurile și altfel. Fiind mai în vârstă sunt mai profesioniști, au experiență și poate că știu să gestioneze mai bine o astfel de situație. Cred că orice echipă și-a luat măsuri pentru ca jucătorii să se antreneze în perioada asta de criză", a mai spus Bălașa
5 eșecuridin 5 posibile a suferit Craiova în confruntările cu CFR (0-2, 0-2) și FCSB (0-1, 0-2, 1-4). E pe locul 3 în play-off, la 4 puncte de liderul CFR și la egalitate cu FCSB
„Suntem o echipă ofensivă și e normal să ne expunem. Joci mai mult unu contra unu pe fază defensivă și e normal să apară greșelile individuale. E normal să mai greșești.
Pe bancă nu au fost mari schimbări. Papură a rămas în continuare și când a venit nea Piți. A fost mai ușor să ne readaptăm la Papură, pentru că știam dinainte ce vrea.
Era mult mai dificil dacă ar fi venit altcineva, cu o altă filosofie de joc. În 8-9 luni să fi schimbat trei antrenori era prea mult" - Mihai Bălașa, Craiova
Citește mai multe știri despre CS Universitatea Craiova:
Vladimir Screciu, strigăt din infern: „Sunt disperat să joc! Vreau la Craiova”
Alexandru Mateiu crede în șansele Craiovei la titlu: „Suntem cea mai bună echipă din Play-off”