Articol de GSP - Publicat joi, 28 decembrie 2017 17:17
CS U Craiova caută întăriri în ofensivă, iar primul jucător remarcat de olteni este Antonini Culina, legitimat la Lugano, fosta adversară a celor de la FCSB în grupele Europa League.
Croatul Culina, în vârstă de 25 de ani, evoluează mai ales în banda stângă și a oferit chiar o pasă de gol în meciul retur cu FCSB din Europa League, pierdut de roș-albaștri cu scorul de 1-2. Informația referitoare la interesul Craiovei pentru jucător a fost publicată de italienii de la tuttomercatoweb.com.
Mijlocașul a mai fost antrenat de Devis Mangia în sezonul 2013-2014, când actualul tehnician al Craiovei pregătea gruparea italiană Spezia.
Antonini Culina a fost crescut la academia celor de la Rijeka, înainte să fie împrumutat în 2013 la Spezia. Din 2015 evoluează pentru Lugano, echipă la care a jucat 17 meciuri în acest sezon și pentru care a înscris de două ori.
1.000.000 €este cota de transfer a lui Culina, conform site-ului transfermarkt.com
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”