Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 26 mai 2020 19:33
Cristi Borcea (50 de ani), fostul finanțator al lui Dinamo, și fiul Patrick-Cristian Borcea (23 de ani) au devenit membri Elite în programul DDB.
Programul fanilor dinamoviști continuă să atragă oameni importanți. Cei doi componenți ai familiei Borcea au donat, fiecare, câte 1.948 de euro pentru Dinamo. În acest moment, DDB a depășit 6.000 de membri cotizanți.
Cristi Borcea a declarat pentru GSP.ro că „este o mare onoare să fac asta, sincer vă spun”. Cu toate astea, surse din anturajul fostului acționar dinamovist susțin că nu există nicio șansă ca Borcea să se implice mai mult de atât la club.
Nume importante pe listă
Cristi și Patrick Borcea se alătură unei liste impresionante de membri Elite, din care mai fac parte Claudiu Florică, Nicolae Stanciu, Cornel Șfaițer, George Țucudean, Cosmin Moți, Dragoș Grigore, Dorin Rotariu, Ionuț Nedelcearu sau fostul ministru Andrei Gerea.
Numele tuturor celor înscriși în program vor apărea pe tricoul oficial de joc al lui Dinamo în sezonul următor de Liga 1.
Patrick Borcea, crescut în spiritul lui Dinamo
Patrick Borcea e un fan declarat al formației din Ștefan cel Mare, obișnuit să trăiască meciurile din inima galeriei. Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor în urmă cu doi ani, acesta declara: „Ar fi ceva extraordinar să ajung în conducerea lui Dinamo! Dinamo e totul pentru mine, iubesc această echipă mai mult decât orice! Dacă voi veni la Dinamo? E mai degrabă un vis, mai trebuie muncit până la a deveni realitate. Ar fi ceva fantastic!".
Fanii așteaptă investitori
Cum tratativele cu investitorii spanioli au căzut, fanii dinamoviști și-au asumat preluarea clubului, anunțând că vor atrage alături nume investitori importanți.
„Acum intervenim pentru a salva încă o dată Dinamo, dacă nu există altă variantă. După ce preluăm noi clubul, poate să apară un investitor serios care să preia de la noi, ar prelua mai avantajos. În momentul acela vor fi investitori și oameni de afaceri importanți care vor intra alături de noi, oameni cunoscuți care prezintă foarte multă încredere”
- Robert Thomas, membru DDB
VIDEO / Cristi Borcea avea planul făcut pentru o revenire surpriză
Citește și alte știri despre Dinamo:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”