Articol de Sergiu Alexandru - Publicat duminica, 07 aprilie 2024 19:24 / Actualizat duminica, 07 aprilie 2024 19:59
Cristi Borcea, fost acționar la Dinamo, a avut o serie de declarații dure la adresa lui Eugen Voicu, acționarul majoritar Red&White, societatea care deține Dinamo.
Retras din fotbal după ce a fost condamnat la închisoare în „Dosarul transferurilor”, Cristi Borcea rămâne cu ochii pe Dinamo, însă nu este un fan al actualei conduceri. Și a avut o serie de atacuri la adresa lui Eugen Voicu.
Reacțiile dure au venit după ce, întrebat dacă ar fi de acord ca Borcea să revină, Eugen Voicu a declarat la Fanatik că „Nu e profilul pe care ni-l dorim în acționariat. Vrem să vorbim de o nouă eră la Dinamo în care lucrurile se întâmplă puţin diferit faţă de cum se întâmplau în trecut, pe vremea dumnealui, pe vremea altora”.
Cristi Borcea, serie de atacuri la adresa lui Eugen Vociu
Iar declarația nu i-a picat bine fostului acționar. Mai întâi, Cristi Borcea a declarat că: „La Dinamo nu e important să rămâi și să te bați pentru retrogradare, important este să ataci cupele europene, campionatul, Cupa. Dacă rămâne Voicu, nu cred că se va întâmpla asta.
Să dea Dumnezeu ca Dinamo să rămână în Liga 1, asta ne dorim toți dinamoviștii! Dar eu zic că nu-l prind pe Voicu două paltoane. Cum a spus el, nu este de talia lui Dinamo. Ca exprimare, ca fizic, și ca mentalitate financiară. Uitați-vă la Șucu. A venit de un an și a băgat 15 milioane de euro”.
Apoi, a mai avut o declarație acidă.
„Trebuie să creezi un antrenor, dacă vezi că e dedicat și muncește. Pe Andone l-am ținut, am luat Cupa. Iar după aia am luat și campionatul, și Cupa. Apropo, nu se poate compara și nu poate vorbi unul ca Voicu. Păi, eu am luat de două ori toată Craiova, am luat tot ce era mai puternic în România. Am luat de la Steaua, de la Rapid, de la Timișoara, tot!
Îți trebuie foarte mulți bani. Îți trebuie pasiune. Îl înțeleg că n-o are, dar până va ajunge la nivelul de a nu se mai bate la retrogradare, ciocul mic!”, a spus Borcea, potrivit sport.ro.