FOTBAL  »  Superliga  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV Rapid refuză să joace pe „Arcul de Triumf” + Mesaj transmis de Cristi Săpunaru: „Suporterii, pe care-i iubesc, trebuie să știe asta!”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 iulie 2021 19:30 / Actualizat miercuri, 28 iulie 2021 19:30

Cristian Săpunaru s-a întors la Rapid după ultima sa experiență din Turcia.

Fundașul de 37 de ani a dezvăluit la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” că nu l-au interesat bani atunci când a decis în România, dar că e dezamăgit că Rapid nu poate juca în acest moment pe Giulești. 

Vorbește deschis despre ofertele de la Dinamo și FCSB pe care le-a primit în carieră, îl laudă pe patronul Angelescu și le taie elanul suporterilor anunțând clar obiectivul echipei.

  • Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.

- Cristi, a surprins pe toată lumea decizia ta de a reveni acasă...

- S-a întors Rapidul în Liga 1 și trebuia să mă întorc! Am semnat pe 2 ani, dacă mă mai țin balamalele. Mă întorceam chiar dacă echipa nu promova, pentru că discutasem deja cu soția. Mai aveam un an de contract la Kayserispor, dar mi-a convenit să plec.

- Și ați început foarte bine.

- Obiectivul este sută la sută rămânerea în prima ligă. Nu poți să vii din Liga 2 să zici că te bați la campionat sau la play-off. Tu trebuie să te salvezi, să-ți faci o echipă ca să poți să ataci play-off-ul. Indiferent cât de mulți suporteri avem și cât de iubită este echipa, e imposibil să facă asta. Și cred că suporterii sunt de aceeași părere cu mine. Că e posibil să câștigăm mai multe meciuri și să stăm mai sus, asta va fi doar o întâmplare.

- Două meciuri cu o galerie numeroasă.

- Dacă nu existau restricții, cred că aveam stadionul plin mereu. Giuleștiul avea 19.000 de locuri, de ce l-am făcut de 14.000? N-am înțeles asta...

- Voi vă antrenați la Buftea și jucați pe Arena Națională. Pe Giulești când?

- Stadionul trebuia să fie gata pentru Euro 2020, suntem în 2021, urmează să fie gata în 2022...

- N-are încă avizele necesare.

- Ni le dă domnul Arafat.

Cristi Săpunaru: „Arcul de Triumf e prea mic pentru Rapid”

- Pe Arcul de Triumf...

- Pentru Rapid e prea mic. Nu e pentru suporterii Rapidului!

- Ai 37 de ani, iar patronul tău, Angelescu, e mai mic.

- Nu contează. E vorba de respect. E cel care se chinuie să aducă bani, să plătească jucătorii, să plătească angajații ca Rapidul să rămână în prima ligă. Angelescu este un om extraordinar, care a luat echipa din Liga 4 și acum e în prima ligă. Cu eforturi financiare. Țin minte să s-a spus la un moment dat că exista buget de 3 milioane de euro. Nu știu dacă ăsta a fost bugetul, dar echipa este în prima ligă. Cine poate să-l conteste? Oricum, singurul om care a câștigat din fotbal este Gigi Becali.

- Chiar n-ai avut oferte de la FCSB, de la Dinamo?

- Au fost propuneri, dar nu mă interesează. De la Dinamo, când a fost nea Ando antrenor. Am avut o relație foarte bună cu dânsul la Rapid, dar l-am refuzat politicos. Nu pot! N-am ce să caut eu la Dinamo și la Steaua. Iar prima ofertă, când a fost celebrul transfer al meu și-al lui Griffiths, de la FC Național. Oferta era pentru el, dar domnul Iacob a zis să plecăm împreună, și-a venit oferta de la Steaua. Nu sunt de interes pentru mine aceste oferte.

+26 FOTO

- Rapidiștii, în general, au avut multe de pierdut în carieră că n-au ales ofertele rivalelor.

- Probabil. Eu, Șumudică, Pancu, Stanciu, Niculae. Dar...

- Acum n-ai pierdut financiar că ai revenit din Turcia la Rapid?

- N-am pierdut nimic financiar. M-am întors acasă, lângă familie, lângă suporterii pe care-i iubesc. Nu sunt numai banii în viața asta care m-ar face fericit. Când plecăm, nu plecăm cu bani la noi... Un costum să fie frumos!

URMĂREȘTE AICI TOT INTERVIUL CU CRISTI SĂPUNARU

CITEȘTE ȘI

UPDATE Turcii au anunțat cum vrea să-l ia Galatasaray pe Moruțan: 10 milioane, cu o condiție!

Nu și-a putut stăpâni lacrimile! „Tricolorul” care a izbucnit în plâns după eliminarea de la Jocurile Olimpice

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (6)
irefutabil
irefutabil  •  02 August 2021, 19:12
Postat de steaua.libera pe 29 Iulie 2021, 12:08

Orice am zice, Sapunaru e o legenda

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

steaua.libera
steaua.libera  •  29 Iulie 2021, 12:08

Orice am zice, Sapunaru e o legenda

jabs
jabs  •  29 Iulie 2021, 07:41

Stai cuminte,nu te vrea nimeni la Steaua........esti predestinat la giulesteni....:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Vezi toate comentariile (6)
Comentează