Articol de GSP - Publicat luni, 23 martie 2020 21:19
Cristiano Bergodi (55 de ani), ultima dată antrenor la FC Voluntari, a oferit un interviu pentru publicația Gazzetta dello Sport, unde a fost întrebat ce jucători din Liga 1 ar propune la Lazio. Italianul i-a ales pe Dennis Man (21 de ani) și Florinel Coman (21 de ani).
În cariera sa de jucător, Bergodi a evoluat pentru Lazio timp de 7 ani, între 1989 și 1996. Astfel, interviul acestuia a fost centrat pe situația echipei din capitala Italiei, însă fostul antrenor de la FCSB a primit întrebări și despre fotbalul românesc.
La întrebarea „Există jucători din Liga 1 pe care i-ai recomanda la Lazio?”, Bergodi a oferit un răspuns care îi va surâde patronului FCSB, Gigi Becali: „Îmi place Dennis Man, atacantul născut în 1998 de la Steaua București. Este rapid și tehnic, se poate descurca bine. Florinel Coman este interesant, de asemenea, tot de la Steaua și născut în 1998. Este un atacant de bandă, bun la crearea superiorității”.
Cu toate acestea, Bergodi a ținut să laude campioana României, CFR Cluj, pe care a antrenat-o în sezonul 2006-2007: „În realitate, Clujul este în prezent cea mai puternică echipă, dar cei mai interesanți tineri joacă la Steaua”.
5.5 milioane de euroeste cota de piață pe care o au atât Florinel Coman, cât și Dennis Man, conform transfermarkt
„Ștefan Radu este o legendă în România”
Bergodi a discutat cu cei de la Gazzetta și situația lui Ștefan Radu (33 de ani), care nu a mai evoluat pentru echipa națională a României din 2013. Fundașul român evoluează pentru Lazio din anul 2008 și a adunat 300 de partide în Serie A pentru echipa de pe locul secund din Italia.
„Ștefan este o legendă acolo. Oricine devine antrenor al echipei naționale știe că la fiecare conferință de presă va trebui să răspundă la întrebări despre Radu. Ștefan trebuie totuși să se gândească la propriile sale interese și mă îndoiesc sincer că va reveni. În România, în acest moment, există un deficit de fundași centrali, dar echipa națională joacă cu 4 fundași, sistem în care Radu nu a mai jucat de ceva timp. Acesta este și motivul pentru care mă îndoiesc că se va întoarce”.
Ultimele informații despre Covid-19 în România
Citește și alte știri despre FCSB:
EXCLUSIV Gigi Becali a spus STOP fotbalului! După cazul Adrian Petre, o nouă acuză
FCSB poate da lovitura în timpul pandemiei de coronavirus: „Ideea lui Gigi Becali e foarte bună”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”