Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat duminica, 05 aprilie 2020 23:30
REMEMBER. Becali procedează acum fix ca în urmă cu un deceniu, la precedenta criză, când a tăiat masiv şi a plafonat salariile. Celelalte cluburi nu l-au imitat. Apoi, doar FCSB a evitat insolvenţa sau falimentul
FCSB a fost primul club din Liga 1 care a trecut la diminuări salariale, anticipând dificultăţi financiare majore chiar şi după ce va trece pandemia de coronavirus. Deşi are o stabilitate mare, cu lichidităţi şi fără restanţe salariale către jucători, vicecampioana a semnat deja cu toţi fotbaliștii (excepție Planici) acte adiţionale prin care sumele din contracte sunt diminuate cu 50%.
FCSB economisește din martie
Mai multe cluburi din Liga 1 au reacționat la fel după ce FCSB a inaugurat moda tăierilor. Dar roș-albaștrii au fost cu un pas în față inclusiv când a venit vorba despre data de start a noilor reglementări. Becali a fost extrem de drastic și și-a impus planul conform căruia scăderea salariilor să fie activă începând cu 1 martie. Practic, chiar din această lună, în care va face plata pentru martie, FCSB își ușurează cu 50% efortul financiar obișnuit.
Fix la fel a fost în 2010
Nu e prima dată când Gigi Becali trece la tăieri masive deși nici el, nici clubul nu traversează o criză. La aceeași strategie agresivă a apelat şi în urmă cu 10 ani. România tocmai fusese lovită de precedenta criză financiară mondială, fix într-o perioadă în care nivelul contractelor din Liga 1 era la cote extraordinare, cu foarte multe formaţii care îşi permiteau să plătească salarii imense.
Şi atunci, FCSB avea stabilitate
Deşi FCSB venea după 3 participări consecutive în grupele Champions League, de unde încasase peste 35 de milioane de euro, iar Gigi Becali realizase tranzacţii cu terenuri în valoare de sute de milioane de euro până în 2008-2009, patronul a apelat la aceeași tactică brutală: scăderea tuturor salariilor şi plafonarea lor la cel mult 10.000 de euro pe lună. În plus, o perioadă, Becali n-a mai făcut transferuri pe sume impresionante, cu care obişnuise Liga 1 în fiecare mercato.
Nimeni nu l-a urmat pe Becali, doar el a supravieţuit
Doar FCSB a apelat atunci la această strategie. Alte cluburi care cheltuiau mult şi foarte mult şi pe achiziţii, dar şi pe contracte, au păstrat aceeaşi linie, ignorând drumul ales de Becali. CFR, Dinamo, Vaslui, Timişoara au continuat să investească şi să mărească salariile, iar ceea ce s-a întâmplat ulterior i-a dat dreptate lui Gigi Becali. Doar FCSB a rezistat financiar. În rest, absolut toate cluburile cu pretenții au fost nevoite fie să anunţe falimentul, fie să nu-şi primească licenţa de Liga 1, fie să apeleze la insolvenţă.
DECLARAȚII 2010 versus 2020
"Din acest moment, orice fotbalist va câştiga cel mult 10.000 de euro pe lună, indiferent cum se numeşte el. Eu am bani, dar nu mă întind mai mult decât mi-e plapuma. Asta e filosofia mea, ceilalţi să facă ce vor!"
Gigi Becali în 2010
"La fotbal, dacă eşti prost, mori! Eu scad acum cu 50% fiindcă va fi criză în fotbal. Dacă piaţa nu-şi va reveni, îi vând pe Man, Coman, Tănase, recuperez cei 5-6 milioane de euro pe care îi am de luat de la club şi ies. Nu stau să pierd banii familiei la fotbal, că doar nu am băut gaz"
Gigi Becali în 2020
Când FCSB şi-a revenit, n-a mai existat concurenţă
După ce precedenta criză a trecut, Gigi Becali a revenit la politica de a investit masiv. În Liga 1, în acel moment însă, n-a mai existat o concurenţă care să-i ţină piept. CFR şi Dinamo au intrat în insolvenţă, Timişoara, Vaslui şi Rapid au dispărut, iar Craiova a rămas fără echipă pe prima scenă o perioadă. FCSB a reînceput să domine şi a legat 3 titluri consecutive şi tot atâtea participări consecutive în grupele cupelor europene, inclusiv în Champions League (2013). Singurul club ce s-a duelat aproape de la egal la egal a fost Astra, care a şi reuşit să-i ia două trofee în acel interval de timp: un titlu (2016) şi o Cupă a României (2014).
Cine juca în Liga 1 acum un deceniu şi ce s-a ales de echipe
Vaslui ajunsese la 800.000 de euro salarii lunar!
Zilele trecute, într-o intervenţie la Telekom Sport, Adrian Porumboiu a explicat de ce în urmă cu 10 ani nimeni n-a avut inspirația de a urma strategia lui Becali. "Fiindcă atunci n-a fost o chestiune de viaţă şi de moarte, aşa cum e acum", a spus fostul finanțator al lui FC Vaslui. Apoi a dezvăluit ce fond de salarii avea la club: "Atunci plăteam regeşte, cred că ajunsesem la 800.000 de euro pe lună!". În prezent, gruparea cu cele mai mari contracte e CFR, 500.000 de euro / lună. FCSB avea înainte de diminuare 320.000 de euro.
Cifrele care arată luxul în care trăia fotbalul românesc la precedenta criză economică
10 milioane de euroa cheltuit Rapid exclusiv pe achiziţia de jucători în perioada 2008-2010
100 de mii de euroa fost prima pe care Oţelul a oferit-o fiecărui jucător de bază pentru titlul câştigat în 2011
500 de mii de euroera salariul anual pe care îl avea Ricardo Cadu la CFR
5,5 milioane de europlătea CFR pe doar doi jucători în 2006 şi 2007: 3 milioane pe Fabbiani şi 2,5 milioane de euro pe Alvaro Pereira
30 de milioane de euroa cheltuit Becali pe achiziţia de fotbalişti în perioada 2006-2009, după care a sistat tot. Iar în următorul mercato, ianuarie-februarie 2010, n-a mai plătiti niciun euro pe transferuri
2 milioane de euroera valoarea transferului lui Torje, de la Timişoara la Dinamo, realizat în ianuarie 2008