FOTBAL  »  Superliga  »  CS OTOPENI

CS Otopeni depune memoriu împotriva lui Vali Negru. Nu mai ajunge mijlocaşul la Rapid?

Articol de GSP - Publicat marti, 14 iulie 2009 00:00

Directorul general al clubului CS Otopeni, Mugurel Porumbacu, a declarat că va depune memoriu împotriva lui Vali Negru, deoarece mijlocaşul se antrenează cu Rapid şi a jucat deja într-un meci amical pentru giuleşteni, deşi regulamentul nu îi permitea acest lucru.

"Vali Negru s-a adresat comisiilor pentru a deveni jucător liber. Însă, conform regulamentelor, el trebuia să aştepte cele 5 zile în care noi trebuia să facem recurs şi să ne achităm datoriile faţă de el. Văd că deja este în pregătiri cu Rapidul, care chiar l-a folosit într-un amical, cu Chiajna. Vom merge azi să depunem memoriu împotriva sa, atât el cât şi Rapidul sunt în culpă. Jucătorul mai avea un an de contract cu Otopeni şi Rapidul nu avea voie să primească la pregătiri un jucător sub conttract", a spus Porumbacu.

Mijlocaşul Vali Negru a evoluat în sezonul trecut pentru CS Otopeni, însă clubul ilfovean s-a confruntat cu probleme financiare şi în urma acestui fapt mai mulţi jucători din lot şi-au depus memorii din cauza neplăţii restanţelor financiare. Negru s-a întors săptămâna trecută la pregătirile Rapidului, formaţie pentru care a mai evoluat în perioada 2003-2007.

Citește și:
Daniel Pancu a anunțat noul transfer: „E la Cluj, face vizita medicală”
Superliga

Vești de ultimă oră despre Mircea Lucescu: medicii s-au răzgândit în privința eliberării din spital
Nationala

Extravaganțe la Super Bowl: rapperița va cheltui 1,2 MILIOANE de dolari pentru iubitul ei
Altele

FCSB a rezolvat transferul din Superliga » Dennis Politic pleacă la schimb
Superliga
FCSB a rezolvat transferul din Superliga » Dennis Politic pleacă la schimb
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (1)
 •  14 Iulie 2009, 14:02

daca nu mai aveti bani si nici echipa pentru el, de ce va mai incapatanati sa nu-l lasati la o echipa de valoarea lui? otopeni nu este inca pregatit pentru o echipa de prima liga.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează