Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 25 decembrie 2023 15:54 / Actualizat luni, 25 decembrie 2023 17:15
Devenit indisponibil după 2-2 cu Poli Iași, urmarea unei microrupturi fibrilare, Vladimir Screciu va mai sta pe tușă două, trei săptămâni, din informațiile Gazetei.
El va face deplasarea în cantonamentul din Antalya, la fel ca și Djoko Zajkov și Juraj Badelj, ceilalți jucători cu probleme ai Craiovei.
Jucătorii Universității Craiova vor pleca pe 3 ianuarie în cantonament, la Belek, unde vor rămâne până la jumătatea lunii. În Turcia vor face deplasarea și cei trei „clienți” din această toamnă ai medicului Claudiu Stamatescu, Gjoko Zajkov, Juraj Badelj și Vladimir Screciu. Însă gradul lor de implicare la pregătiri va fi diferit.
Vladimir Screciu mai stă două, trei săptămâni
Potrivit unor surse ale Gazetei Sporturilor, Screciu s-a ales cu o microruptură fibrilară în meciul cu Poli Iași (2-2), din penultima etapă a anului. Și va trebui să stea încă două până la trei săptămâni, de acum încolo, astfel că la Belek, o bună bucată de vreme, el va urma un program mai special.
Gjoko Zajkov este ieșit din circuit încă de la începutul lui septembrie, urmarea unei leziuni suferite la nivelul vertebrelor în timpul unui meci disputat cu naționala Macedoniei de Nord.
Gjoko Zajkov și Juraj Badelj intră în programul normal
Fundașul central a revenit și s-a pregătit separat, în ultimele săptămâni, dar în ianuarie este de așteptat să se antreneze cot la cot cu restul coechipierilor. La fel, Juraj Badelj.
Apărătorul croat vine după o ruptură musculară suferită în derby-ul cu FCU Craiova (1-1), la începutul lui noiembrie. Atunci, perioada estimată de refacere a fost de 6 săptămâni, ceea ce înseamnă că, în cantonament, el va fi la dispoziția antrenorului Ivaylo Petev.
Cantonamentul Universității Craiova costă 100.000 de euro
Așa cum GSP.RO a anunțat în exclusivitate, oltenii vor fi cazați în Belek la hotelul Regnum Carya, unul de 5 stele. Prețul unei camere: 250 de euro pe noapte. De asemenea, în Turcia ei vor disputa două amicale.
Întreaga ședere costă în jurul a 100.000 de euro.
20 ianuariee data la care Universitatea Craiova ia startul în campionat. Joacă pe „Ion Oblemenco”, împotriva Farului
CITEȘTE ȘI ALTE ȘTIRI:
E gata! Joacă la Bayern, a fost căpitanul Germaniei și a decis: „Vreau la naționala României”
Convins de galerie să semneze cu Rapid: „Abia aștept să joc în fața lor!”