Articol de GSP - Publicat luni, 22 octombrie 2018 09:44
După CSU Craiova - FCSB 2-1, Ilie Dumitrescu, fost antrenor la formația roș-albastră, a comentat situația în care se află Nicolae Dică la FCSB.
Dumitrescu a comentat afirmația lui Dică, care a spus că vrea mai multă libertate (Detalii AICI), și este de părere că tehnicianul se compromite.
"Dacă accepți acest tratament doar ca să fii antrenor la Steaua, atunci trebuie să suporți consecințele. Eu știu 100% acest aspect.
Întrebați-l pe Gigi dacă vreodată s-a implicat sau s-a băgat peste mine când eram antrenor. Am avut un pact cu el. Am venit fără să fiu plătit, dar i-am zis să mă lase 6 luni sau un an și să nu mă deranjeze cu declarații la TV. Dar a început să vorbească, eu îi spuneam echipa și după o știa toată lumea", a declarat Ilie Dumitrescu la TV Digi Sport.