Articol de GSP - Publicat duminica, 31 iulie 2022 23:25 / Actualizat duminica, 31 iulie 2022 23:26
CS Universitatea Craiova - Rapid 0-1 | Adrian Mutu, antrenorul giuleștenilor, a vorbit la superlativ despre Alex Ioniță II, marcatorul unicului gol din Bănie.
„În astfel de meciuri echilibrate, între echipe puternice, ai nevoie de jucători care pot face diferența. Alex Ioniță ne-a ajutat azi, e într-o formă extraordinară, a marcat cu piciorul lui mai slab, dreptul, și sper să crească de la meci la meci.
Traversează o perioadă foarte bună, îl văd bine și la antrenamente. E un băiat serios, se gândește numai la fotbal. Mă bucur că fotbalul îl răsplătește. Când muncești, vin și roadele”, a declarat Mutu la conferința de presă.
Adrian Mutu, după CSU Craiova - Rapid 0-1: „Suntem o fortăreață în apărare”
„A fost un meci dificil. Băieții au avut o atitudine extraordinară, un spirit de muncă incredibil, ceea ce mă mulțumește. Este victoria lor, și-au dorit-o și au obținut-o. Fotbalul ne-a răsplătit.
Ne bucurăm că am trecut cu bine peste două derby-uri (n.r. - runda trecută, Rapid a învins-o pe FCSB, scor 2-0), campionatul este lung și trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Obiectivul nostru este play-off-ul, iar pentru a ajunge acolo trebuie să avem continuitate în rezultate.
Nu jucăm niciodată la egal. Ca antrenor, mă gândesc cum pot să profit de anumite slăbiciuni ale adversarului. Rapidul e o fortăreață pe faza defensivă, așa trebuie să fie o echipă de fotbal, să-și propună să nu primească gol. Dar în atac am avut multe momente în care am jucat fotbal. Am avut ocazii și am înscris”, a mai declarat Mutu.
Clasamentul actualizat din Liga 1
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”