Articol de Remus Dinu - Publicat miercuri, 15 februarie 2023 14:31 / Actualizat miercuri, 15 februarie 2023 15:32
Narcis Răducan (48 de ani), fostul director sportiv al celor de la FCSB, funcție pe care a ocupat-o în toamna lui 2019, a explicat la GSP Live contextul în care a ajuns selecționerul echipei naționale a magistraților și a avocaților.
Fostul fotbalist al Stelei și al Rapidului s-a alăturat naționalei României de magistrați și avocați, devenind selecționer. El a povestit cum se descurcă în inedita ipostază, cum decurg antrenamentele și la ce competiție de top urmează să ia parte selecționata pe care o pregătește.
Narcis Răducan: „Sunt oameni normali, chiar dacă lucrează în instituții înfricoșătoare pentru unii”
„E partea de relaxare a activităților mele. Sunt prieten bun cu mulți dintre ei și, de ceva timp, cred că de aproape doi ani, mă ocup de antrenarea unei selecționate a magistraților, procurorilor, judecătorilor, avocaților. Am și fost la un turneu în străinătate, ne-am comportat foarte bine. Pregătim un turneu important în vară, în Franța, e un Campionat Mondial, vin aproape 100 de echipe.
Chiar dacă lucrează în instituții înfricoșătoare pentru unii, sunt oameni normali, mulți dintre ei au jucat fotbal în ligile inferioare, au abecedarul fotbalului. Nu întâmplător suntem pe primul loc la Victory Cup, o competiție ce se joacă pe terenuri de dimensiuni mici.
Procurorii români sunt tari de tot! Stau până la ora 16:00 la birou, își fac treaba cum pot ei mai bine, apoi ne mai și antrenăm. Când avem timp, că prioritățile sunt altele
Am descoperit că sunt oameni OK. Am rămas surprins plăcut, sunt serioși, ascultători. Trebuie să asculte antrenorul, n-au ce să facă. E o plăcere de fiecare dată când ne întâlnim. Lăsăm telefoanele în mașină, ca să nu mai vorbim nimic altceva (râde)”, a spus Narcis Răducan, la GSP Live.
Din echipă face parte și Daniel Morar, fostul șef al DNA. De asemenea, pe lângă avocaț și judecători, mai fac parte din echipă și procurori, polițisti.
În paralel, acesta lucrează ca antrenor de juniori intr-o școală de meditații, de perfecționare a jucătorilor în afara programului pe care ei îl urmează la cluburi.