FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV Cum arată circuitul transferurilor la Rapid » Dezvăluiri din interior: „Stăm ore întregi închiși în birou” + Ce mutări se pregătesc în vară

Rapid pregătește o campanie importantă de achiziții în vară / foto: GSP
Rapid pregătește o campanie importantă de achiziții în vară / foto: GSP

Articol de - Publicat vineri, 28 aprilie 2023 11:35 / Actualizat vineri, 28 aprilie 2023 13:39

Daniel Sandu, șeful departamentului de scouting de la Rapid, a vorbit pe larg, la matinalul GSP Live de vineri, despre strategia de transferuri din Giulești.

Rapid încearcă să se modernizeze pe toate planurile în „era Dan Șucu”, inclusiv în zona de scouting, un departament pe care cluburile europene pun mare preț. Oficialul alb-vișiniilor le-a explicat fanilor rapidiști cum procedează conducerea giuleștenilor în momentul în care hotărăște să achiziționeze un jucător.

Daniel Sandu, șeful scouterilor din Giulești, totul despre circuitul transferurilor la Rapid

„Noi lucrăm în felul următor: eu urmăresc destul de mulți jucători. Propunerile pe care le am merg către conducere și către antrenor, aceștia au ultimul cuvânt. Avem sesiuni de vizionări în care stăm ore întregi închiși în birou și ne uităm pe jucătorii propuși de către mine, președinte, antrenor, director sportiv, patron.

Din păcate, în România, foarte multe transferuri vin dinspre impresari direct spre factorul de decizie. Noi începem să-i triem. În momentul în care ne punem de acord asupra unui jucător, începem și tatonările. 

În momentul în care toți factorii decizionali își dau acceptul, noi începem să vedem dacă există interes din partea jucătorului pentru a se alătura proiectului nostru. Nu e, deci, doar o pereche de ochi. De multe ori, mergem să-i urmărim live pe jucători, să vedem ritmul în care se joacă”, a spus Daniel Sandu, la GSP Live. 

Stilul sud-american se potrivește destul de bine în Giulești și cred că acești jucători au în sânge acel fotbal-spectacol pe care ni-l dorim cu toții. Orice echipă din lume își aruncă ochii pe jucători din acea zonă. Există diverse tatonări cu jucători de acolo, dar nu o să facem nimic public până când nu se pune pixul pe foaie. 

- Daniel Sandu

Daniel Sandu, despre viitoarea campanie de transferuri de la Rapid: „Nu-i ușor să transferi din campionatul intern”

„După cum spunea domnul Șucu, bugetul nostru va fi considerabil mai mare din sezonul viitor. Și în acest sezon am plătit sume de bani pe jucători, ceea ce cred că arată că suntem un club serios, cu o stabilitate pe care, cel mai probabil multe cluburi nu o au

Cum va arăta campania de achiziții? Va fi un mix între jucători transferați pe o sumă de bani și jucători veniți liberi de contract din diferite campionate ale lumii. Cu siguranță că ne dorim să avem cât mai mulți români pe care să-i dezvoltăm, care să ajungă la echipa națională. 

Pe lângă regulamentul care ne impune un număr de jucători români, dorința noastră este de a promova și propulsa jucători în fotbalul românesc. Urmărim jucători din campionatul intern, dar nu-i atât de ușor să transferi de aici”. 

„Mutu rămâne și sezonul viitor la Rapid. Vor pleca 5-6 jucători!”

Săptămâna trecuă, acționarul Victor Angelescu vorbea despre modul în care va arăta strategia Rapidului campionatul viitor: Adrian Mutu continuă pe bancă, cel puțin cinci jucători părăsesc clubul în vară și tot atâția urmează să fie aduși în Giulești.

„În mod sigur, Adi Mutu va fi antrenorul Rapidului și în sezonul următor! Deja am început să ne creionăm o strategie încă de la începutul play-off-ului și să ne gândim la jucătorii pe care-i vrem, dar asta nu înseamnă că nu evaluăm jucătorii pe care-i avem în acest moment.

Dar, normal, strategia e creionată, deja am început anumite discuții. Cred că va trebui să efectuăm 5-6 transferuri în vară, iar la plecări numărul e similar”, spunea Angelescu, la GSP Live.

Citește și alte știri despre Rapid: 

EXCLUSIV GSP a aflat toate delegările lui Kyros Vassaras pentru etapa a 6-a din play-off! Cine arbitrează CSU Craiova - FCSB

Prima imensă plătită de Dan Șucu la Rapid pentru victoria cu FCSB: „Nu știu dacă vreo echipă din România își permite” + Anunț EXPLOZIV: „Depășim la salarii pe toată lumea în noul sezon”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
maccarone707
maccarone707  •  28 Aprilie 2023, 21:50
Postat de voinea pe 28 Aprilie 2023, 17:45

Mățan a fost accidentat în mare parte, nu poți să spui că a fost un eșec. Luckassen a fost adus ca dublura, erau și în criză de timp. Costache și crepulja au evoluat constant bine, Ongenda nu a avut timp. În schimb pentru Ștefan e greu să te bați cu junior ... Ciobanu a fost un pariu al lui Mutu . Pe Dussaut, Ciobanu și Ștefan i-aș pune la eșecuri. Restul alaturi de Iacob și papeo și funcho sunt jucători de lot

pe bune? Costache e ca o musca fara cap, cate pase de gol si goluri a dat? Crepulija cred ca e cel mai slab jucator pe care l-am vazut la Rapid - si am vazut destui, crede-ma. De acord cu Funsho, dar Dugandzic... sa ma ierti, dar nu e de Rapid, crezi ca degeaba l-a dat Bot de Rata?

costeltudor
costeltudor  •  28 Aprilie 2023, 18:55

Cine este acest Daniel Sandu , unde a jucat fotbal ?

voinea
voinea  •  28 Aprilie 2023, 17:45
Postat de maccarone707 pe 28 Aprilie 2023, 15:10

te pricepi, nu gluma. vezi transferurile foarte reusite ale numitilor Matan, Luckassen, Ciobanu, Costache, Ongenda, Dussaut , Florin Stefan, Crepulija etc, toti ejectati de alte echipe si luati de Rapid

Mățan a fost accidentat în mare parte, nu poți să spui că a fost un eșec. Luckassen a fost adus ca dublura, erau și în criză de timp. Costache și crepulja au evoluat constant bine, Ongenda nu a avut timp. În schimb pentru Ștefan e greu să te bați cu junior ... Ciobanu a fost un pariu al lui Mutu . Pe Dussaut, Ciobanu și Ștefan i-aș pune la eșecuri. Restul alaturi de Iacob și papeo și funcho sunt jucători de lot

Vezi toate comentariile (6)
Comentează