Articol de GSP - Publicat joi, 10 decembrie 2015 09:24
Constantin Budescu (26 de ani) este foarte aproape de a pleca de la Astra Giurgiu. Mijlocașul giurgiuvenilor are o ofertă clară de la Al Ahli Dubai.
Fotbalistul este ademenit de arabi cu un salariu incredibil care ar urma să crească progresiv în cei 3 ani de contract. Digisport anunță că în primul sezon Budescu ar încasa 700.000 de euro, în cel de-al doilea 800.000 de euro, iar în ultimul an 900.000 de euro.
Formația din Emiratele Arabe, unde antrenează Cosmin Olăroiu, oferă 1,1 milioane în schimbul său. Cele două cluburi mai trebuie să se înțeleagă doar asupra termenilor de plată. Arabii vor să dea banii în două tranșe, cîte 550.000 de euro.
59 de goluriîn 153 de meciuri are Budescu la Astra. A oferit și 44 de pase de gol. În cele 7 selecții la națională a înscris de 2 ori