Articol de Remus Dinu - Publicat duminica, 20 septembrie 2020 22:39 / Actualizat luni, 21 septembrie 2020 11:01
Cătălin Straton (30 de ani), abia transferat de FCSB de la Dinamo, a debutat pentru roș-albaștri în victoria reușită în fața lui FC Argeș, scor 3-0.
La doar câteva zile după ce a semnat cu FCSB, Mihai Pintilii l-a trimis pe Straton direct în primul „11” în partida disputată la Giurgiu. Experimentatul portar le-a luat fața puștilor Ducan și Udrea și a lăsat o impresie pozitivă la debut, transmițându-i, indirect, un mesaj ferm titularului pe post Andrei Vlad, absent cu FC Argeș din cauza infectării cu COVID-19.
Goalkeeper-ul venit de la rivala Dinamo a început ușor ezitant cu FC Argeș, dar a avut apoi două intervenții excelente. Principalele 3 momente din meci în care Straton a fost în prim-plan:
- min.19: Straton a scăpat mingea în față la un șut periculos trimis de piteșteni. Din fericire pentru roș-albaștri, Mediop, atacantul oaspeților, n-a avut prezența de spirit necesară și nu a profitat de respingerea inexactă a goalkeeper-ului.
- min.37: Tofan îl încearcă pe Straton cu un șut în forță, de la peste 25 de metri. Ușor surprins de traiectoria mingii, portarul a reușit să intervină în ultimul moment și să respingă mingea în lateral.
- Min. 42: Intervenție eroică a lui Straton! Honciu a executat perfect o lovitură liberă, Straton plonjează și repsinge în lateral, apoi îi „suflă” în ultimul moment mingea lui Mediop, care se pregătea să îndeplinească o simplă formalitate. „E parada etapei, fără doar și poate”, a comentat Ionuț Angheluță, unul dintre comentatorii Digi Sport.
- Repriza secundă n-a mai adus absolut nicio fază notabilă la poarta lui Straton. Piteștenii nu l-au mai pus în dificultate, dar goalkeeper-ul a rămas atent și a stat în permanență cu gura pe colegii săi.
Pentru prestația foarte bună de la Giurgiu, Cătălin Straton a primit nota 8 în caseta tehnică a meciului din Gazeta Sporturilor.
Un portar foarte bun, un băiat modest, eu spun că FCSB a făcut o afacere foarte bună cu el” - Helmut Duckadam, la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport
FOTO. Cele mai tari imagini din partida FCSB - FC Argeș:
Citește și alte știri despre FCSB:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”