Articol de Alexandru Barbu - Publicat duminica, 15 august 2021 17:00 / Actualizat duminica, 15 august 2021 18:17
Laurențiu Reghecampf încă nu a revigorat-o pe Universitatea Craiova, aflată la cel mai slab start de campionat din ultimii 4 ani.
CSU Craiova a pierdut aseară confruntarea de la Arad, 0-1 cu UTA, și e abia pe locul 9. Mai mult, oltenii pot fi depășiți până la finalul rundei de încă 3 echipe, în cazul unor rezultate nefavorabile lor.
După 4 jocuri oficiale cu Laurențiu Reghecampf pe bancă, cu unul mai mult decât a avut la dispoziție Marinos Ouzounidis în noua stagiune, juveții sunt tot acolo. Două eșecuri, o remiză și o victorie - palmares modest pentru Reghe, care a obținut în trei etape atâtea puncte (3) în campionat câte a câștigat predecesorul său într-o singură partidă.
Laurențiu Reghecampf, în afara graficului la Universitatea Craiova
„Dacă mă întrebați, îmi spun și eu o părere. Nu dă frumos cum jucăm! Mai mult nu spun, dar nu e jocul cu care am obișnuit noi lumea. Craiova a făcut mereu un fotbal plăcut”, declara Sorin Cârțu, președintele clubului, imediat după despărțirea de Ouzounidis.
Același Cârțu care avertiza chiar la prezentarea lui Reghecampf că „va fi o rușine dacă nu calificăm cu Laci!”. Calificarea nu a venit, Reghe debutând cu o remiză pe teren propriu în fața albanezilor, 0-0, după 0-1 în deplasare, și nici prestația echipei nu a cunoscut vreun progres semnificativ.
Comparând cifrele înregistrate de CS Universitatea în sezonul 2021/22, Reghecampf vs. Ouzounidis, antrenorul român a reușit să îmbunătățească jocul ofensiv, ocaziile de gol create pe parcursul unui meci crescând în medie de la 2.7 la 7. Dar nu cu mult, dovadă că Universitatea Craiova a marcat doar 4 goluri cu noul tehnician.
De asemenea, echipa stă mai rău la alte capitole importante, precum procentul de dueluri câștigate sau posesia. Iar indexul InStat, care reprezintă o medie a tuturor reușitelor și nereușitelor unei formații în timpul celor 90 de minute, este de partea grecului: 242-231. Acest indice este relevant și fiindcă se calculează în funcție de adversarul întâlnit.
Universitatea Craiova în stagiunea 2021/22*
CU REGHECAMPF | PARAMETRU | CU OUZOUNIDIS |
4 | Meciuri | 3 |
2 | Eșecuri | 1 |
1 | Remize | 1 |
1 | Victorii | 1 |
1 | Goluri** | 0.33 |
3 | Goluri primite** | 0.33 |
7 | Ocazii de gol** | 2.7 |
15 (5.3) | Șuturi (cadrate)** | 12 (3) |
574 (85%) | Pase (reușite)** | 621 (88%) |
63% | Posesie | 64% |
53% | Dueluri câștigate | 56% |
6 | Cornere** | 4.3 |
1.25 | Intervenții portar** | 1.33 |
231 | Index InStat | 242 |
*a existat și un meci de tranziție, dezastrul cu FCSB (1-4) de pe Arena Națională, unde a fost interimar Dragoș Bon
**în medie/meci
9 punctesunt deja între CSU Craiova și liderul CFR Cluj
6.60este media notelor primite de Ouzounidis în Gazetă după partidele din acest sezon, 5 în dreptul lui Reghecampf
Universitatea Craiova » Marinos Ouzounidis nu a dezamăgit la debut
Spre deosebire de Reghe, Ouzounidis a început promițător la CSU Craiova. A debutat cu o calificare în „sferturile” Cupei și a continuat cu alte 5 victorii (1 în Cupă), o remiză și un eșec în Liga 1. A încheiat sezonul trecut pe 3, iar despărțirea s-a produs în această vară, după 0-1 cu Laci în prima manșă a turului doi preliminar din Conference League.
2 trofeea cucerit Ouzounidis în Bănie, Cupa și Supercupa
Programul CS Universității până la pauza dedicată echipelor naționale:
- vs. Gaz Metan (acasă) - sâmbătă, 21 august, ora 18:30
- vs. Rapid (deplasare) - sâmbătă, 28 august, ora 21:00
Partidele pot fi urmărite în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Look Sport+, Telekom Sport 1 și Digi Sport 1
Anamaria Prodan: „Gigi Becali s-a rugat de mii de ori de Reghecampf să vină la FCSB”
Citește mai multe articole despre CSU Craiova:
Să vină Mitriță! Detaliul care o face pe Craiova să spere la mutarea verii
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!