Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 februarie 2022 18:32 / Actualizat miercuri, 09 februarie 2022 19:02
Procesul în care Dumitru Dragomir (75 de ani), fostul șef al LPF, e acuzat de luare de mită se va relua de la zero. Oficial, Curtea de Apel a admis azi plângerea ANAF și va trimite dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
„Curtea de Apel București a admis plângerea ANAF si va trimite dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Încheierea F/CP din 9.II.2022 – În baza art. 341 alin. 6 lit. b Cod procedură penală admite plângerea formulată de petentul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva ordonanței nr. 5866/P/2013 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la data de 12.11.2018.
Desfiinţează ordonanța nr. 5866/P/2013 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la data de 12.11.2018 si trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 09.02.2022”, este decizia anunțată azi de Curtea de Apel București.
Procesul lui Dragomir, reluat de la zero
Curtea de Apel a decis ca procesul să se rejudece, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, nu la Tribunal, acolo unde Dumitru Dragomir a fost condamnat în ianuarie 2019, în primă instanță, la 4 ani cu executare, pentru că ar fi încasat mită de 3,5 milioane de euro.
Curtea de Apel susține că procesul trebuia să nu fie judecat de Tribunalul București pentru că fiul lui Dumitru Dragomir, inculpat și el, dar achitat, e avocat, și doar Curtea de Apel poate judeca un astfel de caz.
Alături de Dragomir, și omul de afaceri Ioan Bendei, administratorul firmei RCS / RDS, a primit o condamnare de 4 ani cu executare.
Potrivit procurorilor, în perioada aprilie 2009 – mai 2011, Dumitru Dragomir ar fi pretins suma de 3,5 milioane de euro de la Ioan Bendei, administrator şi acţionar RCS/RDS, din care ar fi primit 3,1 milioane euro.
Banii primiţi ar fi fost disimulaţi sub forma unor plăţi operate într-un contract de asociere în participaţiune, încheiat la 15 august 2009, pentru finanţarea unui local administrat de fiul lui Dragomir, „Crystal Palace Ballrooms".
RCS/RDS câștigase licitația drepturilor TV pentru perioada 2008-2011, în care Dragomir era președintele LPF.
10 oameniapar ca inculpați în dosarul drepturilor TV 2008-2011
Dragomir a postat pe WhatsApp un video în care recunoștea blaturile din fotbalul românesc
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”