FOTBAL  »  Superliga  »  SEPSI - CFR, AZI, 21:00, DIGI, TELEKOM, LOOK, GSP.RO

Dacă nici acum, atunci când?! "Bestia" Julio Baptista ar putea juca la CFR în "dubla" campionat-Cupă

Articol de - Publicat duminica, 28 octombrie 2018 09:00

Antonio Conceicao i-ar putea oferi lui Julio Baptista șansa de a fi în lot, poate chiar de a fi pe teren, în ”dubla” campionat - Cupă cu Sepsi și cu Gaz Metan.

Pe locul 1 înaintea ultimei etape a turului, CFR se confruntă cu probleme de efectiv la nivelul lotului, iar acest detaliu îi dă bătăi de cap lui Antonio Conceicao. Doar că necazurile lusitanului i-ar putea fi de ajutor lui Julio Baptista. Cel mai bine plătit jucător al Ligii 1, remunerat cu 40.000 de euro pe lună, a făcut de toate în ultimele luni, numai fotbal n-a practicat pentru campioana României!

Nu se mai întorc la Cluj

"Bestia" este în calculele staff-ului tehnic pentru "dubla" din campionat și Cupa României, meci mâine la Sfântu Gheorghe cu Sepsi, apoi partidă la Mediaș miercuri, cu Gaz Metan, în cea de-a doua competiție internă. Delegația mărită a celor de la CFR va merge de la Sfântu Gheorghe direct la Sighișoara pentru partida cu echipa lui Mihai Teja, nu se va mai reveni la Cluj decât după acest duel. Brazilianul de 37 de ani s-a antrenat în toată această perioadă cu ardelenii, dar n-a mai jucat de pe 26 august, de la partida cu medieșenii din Liga 1.

Omul are viața lui

Au trecut două luni de la ultima reprezentație a fostului "galactic" pe teren, în rest sud-americanul n-a fost folosit. Nici n-a prins lotul de 18 al "feroviarilor" în 6 partide, iar într-alta a fost doar rezervă neutilizată. În tot acest răstimp, Julio Baptista s-a remarcat în viața privată și pe rețelele de socializare.

Fie că a fost ziua de naștere, fie că a făcut concurs să lovească transversala de la 40 de metri, fie că a devenit ambasador al LaLiga, alături de nume uriașe ale fotbalului internațional, precum Figo, Xavi, Morientes, Salgado, Puyol, Eto'o, Kluivert, Pires, Forlan, Valderrama, Karembeu și Mendieta.

"În meciul cu Sepsi nu voi putea conta pe Hoban, el are probleme medicale după accidentarea din meciul cu Poli, Moutinho și Peteleu vor lipsi din lot, iar Culio este suspendat"
Antonio Conceicao, antrenor CFR Cluj

42
de minute a jucat Baptista în actuala ediție pentru "feroviari", 22 de minute cu Dudelange (2-3) și 20 de minute cu Gaz Metan (0-0)

13
goluri în 77 de meciuri a reușit "Bestia" în tricoul lui Real Madrid, cu care a câștigat campionatul și Supercupa Spaniei în 2008

Vezi și: Antrenorul lui CFR, tăios înaintea duelului cu Sepsi: "Nu a fost deloc ușor să înghit informațiile apărute în presă"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează