FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

VIDEO + FOTO Dan Petrescu a început să se vaite: „FCSB e favorită, noi nu putem cheltui ca ei” + Motivul pentru care i-ar putea refuza pe Bauza și pe Baeten!

Dan Petrescu s-a băgat la joc alături de elevii săi
Dan Petrescu s-a băgat la joc alături de elevii săi

Articol de , - Publicat vineri, 14 iunie 2024 21:38 / Actualizat vineri, 14 iunie 2024 23:00

Revenirea lui Dan Petrescu în Gruia e ca un deja vu. S-a întors cu aceleași ambiții, un parcurs cât mai lung în cupele europene și să reintre cu adevărat în lupta la titlu cu CFR.

Dar și cu vechile „obsesii” legate de transferuri, de buget mai mic decât al rivalilor de la FCSB, pe care îi vede favoriți la titlu și în campionatul care urmează.

Dan Petrescu: „Vreau să alergăm foarte mult”

După primele antrenamente, e departe de a avea concluzii clare, mai ales că lotul este încă într-o continuă schimbare. A precizat din start că „nu este pregătirea ideală, fiindcă nu am toți jucătorii. Doi sunt la naționala noastră, altul la cel al Albaniei.

Măcar de ei știm că se antrenează serios, joacă. Sper să nu apară probleme de sănătate. Iar eu îmi doresc să duc echipa, din punct de vedere fizic, acolo unde am dus-o tot timpul. Adică să alergăm foarte mult și să fim bine, puternici".

Speră ca săptămâna viitoare, când va avea loc plecarea în cantonamentul din Austria, „să am măcar 70% din lotul final pentru următorul sezon. Au fost multe schimbări și vor mai fi. Au venit 4-5 jucători, sper să mai vină tot pe atâția. Vreau întăriri peste tot, în toate compartimentele”.

A explicat și cum ar arăta în viziunea sa lotul ideal: „Doi jucători de valoare pe fiecare post plus 3-4 tineri. Cam asta ar trebui ca să putem face față pe toate fronturile, cupe europene, campionat și Cupă. Am spus că primul 11 era bun, dar nu aveam bancă. Iar eu am adus asta primul în România, vreau o echipă pentru campionat și o alta la fel de bună pentru cupele europene".

Reunire CFR Cluj Foto: Cristi Preda
Reunire CFR Cluj Foto: Cristi Preda
Reunire CFR Cluj Foto: Cristi Preda
Reunire CFR Cluj Foto: Cristi Preda
Reunire CFR Cluj Foto: Cristi Preda
+13 FOTO

„Bauza și Baeten să nu să vină doar în vacanță”

Referindu-se la Bauza și la Baeten, despre care se știe că vor veni la CFR Cluj, Dan Petrescu a precizat că „deocamdată nu sunt ai noștri, sunt ai Craiovei. N-a fost dorința mea, ci a patronului de la Craiova. M-a sunat și mi-a spus.

Patronul lor asta dorește, ori să-i țină, ori să-i dea la noi. Rămâne de văzut. Dacă vor și ei să vină, că nu vreau jucători care nu-și doresc. Trebuie să vorbesc și eu cu ei. Și dacă îmi dau încredere că vor să vină la noi, atunci da, aș fi de acord. Dar trebuie să știu că nu vin aici în vacanță".

Dan Petrescu se vaită: „CFR nu poate da 1,3 milioane de euro pe un jucător”

La începutul zilei, la București, Gigi Becali spunea că nu e de glumit cu revenirea lui Dan Petrescu, dar vedea tot FCSB favorită la titlu, urmată de CFR.

Câteva ore mai târziu, la Cluj, „Bursucul” a spus: „Îi mulțumesc pentru laudă, dar știți cum e cu laudele astea. Noi vrem să ne facem treaba cât mai bine. Știu că presiunea este mai mare că am venit eu. Dar suntem conștienți că ei au un lot foarte bun. Am văzut că cheltuiesc foarte mulți bani.

Noi nu ne permitem, CFR nu poate să dea 1,3 milioane de euro pe un jucător. Nu a făcut asta niciodată sub comanda mea. Dacă ei își permit să dea așa mult, normal că sunt favoriți și în sezonul următor. Sunt campioni, au câștigat titlul cu 5 etape înainte, s-au întărit, Gigi are tot dreptul să zică ce vrea”.

Revenind la buget, a mai adăugat că "Otele, pe care îl văd ca unul dintre cei mai buni din România, are niște oferte și zilele acestea se va decide ce va face. Clubul are nevoie de bani și dacă vine o ofertă foarte bună, sigur va pleca. Eu, ca antrenor, mi l-aș dori, dar dacă el află de o ofertă mai bună va trebui să plece. Prefer să iau un jucător care vrea să joace aici".

Păun se antrenează de azi cu noi. Vor fi negocieri și eu sper să se înțeleagă cu clubul. Am stat cu el mulți ani, e un băiat deosebit, eu sper să rămână, pentru că aici e casa lui
Dan Petrescu, antrenor CFR

Când am venit eu, echipa câștigase două meciuri cu Mogoș fundaș dreapta. Bine, eu eram de mai demult la echipă, dar nu eram la antrenamente. Dar când am ajuns, nu puteam să mai schimb eu echipa care câștiga. Vorbeam cu Manea, îmi zicea că va avea probleme la națională dacă nu joacă, dar pe mine mă interesa CFR
Dan Petrescu, antrenor CFR

Cristi Manea a făcut lucruri extraordinare aici, merită felicitat și apreciat! E jucător liber, are o șansă mare să gasească o echipă bună. L-am întrebat dacă vrea să mai rămână, dar a spus că-și dorește altceva. Mi se pare normal ce a făcut, dacă vrea să plece. A jucat foarte bine, a luat 5 campionate cu echipa. De aceea l-am și adus pe Thaqi de la Ballkani. Îl știam de la meciurile directe, a fost și golgheter în grupa de Conference. E un fundaș dreapta cam cum eram eu, urcă în atac, marchează, de asta l-am și adus. Îi doresc tot binele din lume lui Cristi Manea și cred că și el îmi dorește la fel
Dan Petrescu, antrenor CFR

Deac e un fenomen și așa a rămas. La testul Gacon, de ieri, a fost, ca de obicei, cel mai bun, singurul care a reușit să facă 24-25 de ture. Era acolo un prieten de-al meu, un impresar italian, și nu-i venea să creadă că are 38 de ani. Spunea că în Italia nu face nimeni atâtea ture la acest test
Dan Petrescu, antrenor CFR

VIDEO Dan Petrescu, conferință de presă după reuniunea CFR Cluj: „Sunt foarte mulți jucători care nu vor rămâne la echipă, fac o selecție!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă: cele mai tari memeuri » Fanii fotbalului chiar s-au implicat și au dat drumul glumelor
Stiri extrasport
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă: cele mai tari memeuri » Fanii fotbalului chiar s-au implicat și au dat drumul glumelor
„Perla” Rapidului s-a săturat: ori joacă mai mult, ori forțează plecarea!
Superliga
„Perla” Rapidului s-a săturat: ori joacă mai mult, ori forțează plecarea!
Din Superligă, la retrogradare în Liga 2! Cum explică transferul neașteptat: „Decât acasă...”
Liga 2
Din Superligă, la retrogradare în Liga 2! Cum explică transferul neașteptat: „Decât acasă...”

Trucul interesant prin care Adrian Cristea spune că seduce femeile: „Dacă faci asta, e jumătate cucerită”

În sfârșit! După 16 ani, au reluat lucrările la „colosul uitat” » Imagini de pe șantierul unui stadion unic


Comentarii (13)
johny2003
johny2003  •  15 Iunie 2024, 17:20
Postat de DoarDiviziaB pe 14 Iunie 2024, 23:19

Ceilalți antrenori de ce nu se plâng? Ce adevăr? Vai de capul tau.

Nu stii tu d-astea...din "Doar div B!" Ca tot pomenisi de cap... Ai nevoie sa ai ceva in cutiuta...))))

johny2003
johny2003  •  15 Iunie 2024, 17:15
Postat de Basarab1948 pe 15 Iunie 2024, 14:40

Normal ca e favorita,la câta-i cooperativa!Sa n-aiba vreo surpriza „bursucul” sa constate ca pâna și pe„Neluțu”,l-au„pocait”!

Ce eculubrezi acolo, Pandurule?!?

johny2003
johny2003  •  15 Iunie 2024, 17:13
Postat de atacama pe 15 Iunie 2024, 11:35

Aveti cei mai MEDIOCRI "antrenori " in romanica. In frunte cu petrescu si hagi.

Inseamna ca tu esti un Ratat!)))

Vezi toate comentariile (13)
Comentează