Articol de Marius Mărgărit - Publicat joi, 18 aprilie 2024 12:25 / Actualizat joi, 18 aprilie 2024 21:14
La ultima ședință de analiză de la Rapid, când s-a lăsat cu despărțirea de Cristiano Bergodi, președintele Daniel Niculae a primit alte sarcini în club.
Concret, lui „Nico” i s-a cerut să fie mai activ pe partea sportivă și să preia și îndatoririle funcției de director sportiv.
Daniel Niculae se înscrisese oricum la cursurile de director sportiv
Luna trecut, FRF demara primul curs special de formare a directorilor sportivi, unul dedicat în special cluburilor din Liga 1 (dar și Liga 2 are 4 locuri), fiindcă din sezonul 2025/2026 acest post va fi obligatoriu pentru toate grupările din primul eșalon.
Sunt două secțiuni de înscriere, una pentru delegații cluburilor și alta pentru foști internaționali. Și chiar dacă se permitea accesul a doar câte unui reprezentant pentru fiecare entitate sportivă, Rapid are doi, câte unul în fiecare secțiune. Sorin Boiangiu, care figurează ca directorul sportiv al echipei, s-a înscris la prima secțiune, iar președintele Daniel Niculae în a doua.
După demiterea lui Bergodi, în urma seriei de patru înfrângeri consecutive ale giuleștenilor, din tot atâtea etape în play-off, Dan Șucu critica faptul că în club sunt „prea mulți băieți buni” și prea mare degringoladă.
Surse apropiate clubului susțin că patronul i-ar fi cerut în mod special lui Daniel Niculae ca în această perioadă, până la finalul sezonului, să lase puțin în plan secund lucrul la birou, pe partea administrativă, și să fie mai aproape de echipă, ca un director sportiv.
„Asta pentru că are autoritate în rândul jucătorilor, în fața vestiarului, un atu față de actualul director sportiv, Sorin Boiangiu. Și chiar este nevoie de cineva care să analizeze atent, împreună cu stafful tehnic, tot ce se întâmplă înainte și după un meci, pentru a nu se mai ajunge în astfel de situații”, a explicat sursa GSP.
Directivă de la Șucu: „Degeaba sunt progrese administrative dacă nu sunt și rezultate sportive!”
Dan Șucu și asociatul său, Victor Angelescu, au convenit ca acesta din urmă să preia din prerogativele administrative ale lui Daniel Niculae. Cei doi au decis asta tocmai pentru ca fostul internațional să se poată implica mai mult alături de echipă, să sprijine noul staff tehnic, condus de Bogdan Lobonț.
„Pe parte administrativă, clubul a crescut și are personal să gestioneze lucrurile. Dar aceste progrese trebuie să se oglindească și în plan sportiv, al rezultatelor.
Acționarul majoritar Dan Șucu se așteaptă ca investițiile în club să dea roade și pe teren. Chiar se vor contabiliza mai atent toți parametrii jucătorilor, se vor face rapoarte după fiecare partidă, iar în acest proces va fi implicat mai mult decât până acum și Daniel Niculae", au mai explicat respectivele surse.
Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul FCSB - Rapid și câștigă premiile puse în joc!
Citește și alte știri de la Rapid:
Șumudică, INTERZIS la Rapid? » „Direcția clubului este diametral opusă. Subiect închis!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”