Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 30 mai 2023 18:25 / Actualizat marti, 30 mai 2023 20:10
Fundașul central Bogdan Mitrea (35 de ani), pus ieri pe liber de CS Universitatea Craiova, a fost prezentat la U Cluj. Revine acasă, la clubul unde și-a făcut junioratul.
U Cluj a rămas fără antrenor, Ioan Ovidiu Sabău nu va mai continua în Liga 1, dar continuă să își întărească lotul. „Șepcile roșii” l-au transferat luni pe atacantul Daniel Popa, de la Chindia, iar astăzi l-au prezentat pe Bogdan Mitrea.
Fundașul central n-a mai intrat în planurile lui Mihai Rotaru și a semnat un contract valabil două sezoane cu U Cluj.
Bogdan Mitrea, prezentat la U Cluj
„Sunt bucuros că m-am întors acasă, pot spune că e acasă. Mereu mi-am dorit să joc în tricoul Universității pentru echipa mare. Din păcate până acum nu am avut ocazia, dar mereu am sperat că într-o zi mă voi întoarce și chiar sunt bucuros că am semnat cu U Cluj.
Sper să devenim o echipă puternică la anul, de temut și să le fie frică tuturor când vor juca împotriva noastră. Obiectivele personale mereu am încercat să le țin pentru mine, importante sunt obiectivele de echipă”, a spus Bogdan Mitrea în momentul prezentării.
Tot astăzi, U Cluj l-a prezentat oficial pe Doru Popadiuc (28 de ani), mijlocaș ofensiv de la Chindia.
În recent încheiata stagiune, Bogdan Mitrea a evoluat în 31 de partide pentru CS Universitatea Craiova. A marcat 3 goluri.
Cotat la 500.000 de euro pe Transfermarkt, fundașul central are o selecție și un gol în prima reprezentativă a României.
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
EXCLUSIV GSP a aflat de ce a plecat Ioan Ovidiu Sabău de la U Cluj!
EXCLUSIV Bătăi, evadări și tămâie » Culisele decăderii incredibile a lui FC Argeș