Articol de Ionuţ Coman - Publicat marti, 02 aprilie 2024 16:42 / Actualizat marti, 02 aprilie 2024 17:39
Jucători de bază în sezonul regulat al Superligii, David Kiki (30 de ani) și Constantin Budescu (35 de ani) au fost trași pe „linie moartă” la Farul în play-off.
Kiki a refuzat oferta de a-și prelungi contractul cu echipa lui Gică Hagi, care îi expiră la finalul campionatului. Internaționalului din Benin i-a fost oferit un salariu mai mare decât cel din acest moment. Însă fundașul în vârstă de 30 de ani a cerut bani mai mulți și nu s-a ajuns la un acord.
Kiki a refuzat oferta lui Gică Hagi
Mai mult, se pare că a semnat deja cu o echipă din Bulgaria, cel mai probabil cu liderul Ludogorets. De altfel, Kiki a mai evoluat în țara vecină, la PFK Montana și FK Arda Kardzhali, de unde a fost adus de constănțeni.
În prima parte a sezonului, jucătorul a fost și pe lista celor de la FCSB, mai ales că poate juca pe ambele flancuri ale defensivei.
Refuzul său l-a deranjat pe managerul tehnic al campioanei, care l-a folosit doar 20 de minute în cele două partide din play-off. Fundașul și-a făcut apariția pe teren în finalul duelului din Giulești, rămânând pe bancă la confruntarea de duminică cu FCSB.
61 de meciuria adunat Kiki în 2 sezoane la Farul, reușind un gol și două pase decisive
Constantin Budescu, trecut pe linie moartă la Farul
În schimb, Constantinescu Budescu plătește tribut evoluțiilor slabe și atitudinii de la antrenamente. Venit la Farul după startul campionatului, veteranul de 35 de ani a avut un impact major. Și-a trecut în cont 6 goluri și 6 pase decisive, contribuind la revenirea alb-albaștrilor din finalul anului trecut.
În ultimele patru jocuri nu a adunat însă decât 27 de minute. Mai mult, în play-off a bifat doar 7 minute, intrând în ultimele secvențe ale meciului cu FCSB.
Apatia sa pe teren i-a nemulțumit pe fani, care l-au și contestat. Nici lui Gică Hagi nu i-a scăpat această lipsă de implicare. Drept urmare, fostul internațional va părăsi gruparea de pe Litoral la finalul acestui sezon, când i se termină și contractul.
VIDEO. Gică Hagi, alt discurs furtunos și un mesaj către clasa politică: „Am văzut că România e bogată... Energie, zăcăminte, de toate!”
Citește și alte știri din Superligă:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro