Articol de GSP - Publicat marti, 27 octombrie 2020 22:21 / Actualizat marti, 27 octombrie 2020 22:56
Pablo Cortacero a promis că va veni cu o scrisoare de garanție bancară în valoare de 19 milioane de euro, pentru a liniști lucrurile la Dinamo. Fanii-finanțatori din DDB cred că este doar un tertip prin care își ascunde incapacitatea de plată.
Pablo Cortacero se angajase să achite astăzi o parte din restanțele financiare. A transmis ulterior că banii vor veni săptămâna viitoare, apoi suma s-a transformat într-o scrisoare de garanție bancară. Și termenul s-a prelungit, la 14-15 zile.
Fanii din proiectul DDB au contactat un avocat, care a explicat ce înseamnă această garanție și care a spus că metodele lui Cortacero seamănă cu „tacticile folosite de «baietii destepti» din anii '90”.
Comunicatul emis de Peluza Cătălin Hîldan:
„Aveți dreptul să știți adevărul și noi avem obligația să vi-l spunem. Nu căutăm să decredibilizăm pe nimeni, dar la suporteri trebuie să ajungă informația corectă. Avem încredere în discernământul dinamoviștilor care vor cântări toate informațiile apărute, le vor pune cap la cap și își vor forma o părere cât mai apropiată de realitate.
Să nu înțelegeți că nu ne dorim o rezolvare și o deblocare a situației financiare. Toți dinamoviștii își doresc acest lucru. În același timp trebuie să fim realiști și să trecem toate informațiile prin filtrul rațiunii. Ce bine ar fi să apară banii și noii proprietari ai clubului să facă o mărire de capital de 10 milioane de euro! Suntem primii care vom recunoaște că n-am avut încredere totală, încredere oarbă în promisiunile lor. Asta ar fi ultima problemă.
Astăzi erau așteptați niște bani pentru salariile jucătorilor. Acționarul majoritar al lui Dinamo a transmis aseară că banii vor intra "săptămâna viitoare". Astăzi a adăugat că problema banilor va fi rezolvată până la sfârșitul săptămânii, dar nu prin apariția banilor, ci prin apariția unei scrisori de garanție bancară, prin care va fi acoperită o sumă 19 milioane de euro. Apoi a afirmat că rezolvarea aceasta va veni în vreo 14-15 zile. Să nu uitam că si Negoita a respins o scrisoare de garantie bancara in tratativele cu Cortacero, inainte de a ceda clubul. Apoi l-a cedat cand a vazut primii 200.000 de euro. Nu toată lumea înțelege ce reprezintă și ce valoare are o scrisoare de garanție bancară. Pentru a ne lămuri cât mai bine, am stat de vorbă cu avocatul Mihail Marian, membru DDB Elite, membru al baroului București, specialist în management sportiv.
- DDB: Domnule avocat, ne puteți explica ce înseamnă o scrisoare de garanție bancară? Sună destul de bine, mai ales că termenul "bancară" îi dă o greutate în plus.
- Avocat: Scrisoarea de garantie bancara, asa cum ii spune si numele, e un instrument de garantie. El se foloseste pentru a garanta executarea unei obligatii, de cele mai multe ori, de plata a unui pret. O scrisoare de garantie bancara de X Euro nu inseamna ca cineva are X Euro in banca, ci ca banca ar fi dispusa, in limita a X Euro, sa acopere o eventuala neexecutare a unei obligatii.
- DDB: Cum poate fi ajutat clubul Dinamo printr-un astfel de document?
- Avocat: Dinamo are nevoie acum de capital de lucru, pentru a-si plati datoriile vechi si pe cele curente, iar scrisoarea de garantie bancara pentru capital de lucru este un nonsens si din punct de vedere juridic, si din punct de vedere comercial.
- DDB: Vorbim de 19 milioane de euro. Dacă scrisoarea garantează această sumă nu e o veste bună?
- Avocat: Să fluturi astfel de scrisori sau ale unor extrase de cont cu sume fabuloase, dar care nu sunt ale clubului, nu ajuta pe nimeni si seamana cu tacticile folosite de "baietii destepti" din anii '90, in epoca acelor "investitori straini" care au lasat prapad in urma lor.
- DDB: Dar nu vorbim de un fals, ci de un document valid. Nu este de ajuns?
- Avocat: Si daca e adevarata, nici nu spune nimic, nici nu ajuta la nimic. Daca, de exemplu, mai aveau sa ii dea lui Negoita bani pe actiuni, la asa ceva puteau sa foloseasca o scrisoare de garantie.
Avocatul Marian Mihail a absolvit în 2014 cursurile Johan Cruyff Institute din Barcelona. A coordonat activitatea comisiilor jurisdictionale din cadrul Asociatiei Municipale de Fotbal Bucuresti, din 2016 pana in 2019, iar din 2011 pana in 2015 a fost agent de meciuri UEFA, activitate in care a colaborat cu mai multe academii ale cluburilor de prima liga din Europa”, se arată în comunicatul emis de fanii lui Dinamo.
VIDEO. Spaniolii de la Dinamo au vrut să închirieze birouri de la Marica: „Mi-au spus că o să mă caute să semnăm”
Citește și alte știri despre Dinamo:
Dinamo primește un ajutor financiar nesperat: „Am fost în contact, aici vor merge banii”
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!