Articol de GSP - Publicat vineri, 05 mai 2017 11:35
Cosmin Contra și patronul Ionuț Negoiță au tot mai multe discuții despre eventuala prelungire a contracului antrenorului dinamovist.
Deocamdată, cele două părți n-au reușit să ajungă la un acord, toate condițiile tehnicianului nefiind pe placul patronului "câinilor".
De altfel, Cosmin Contra a avut nevoie de mai mult timp de gândire și în momentul în care a preluat-o pe Dinamo. Atunci a durat câteva zile din momentul în care s-a înțeles cu Negoiță și până a făcut primul antrenament cu echipa.
Situația tinde să semene din ce în ce mai mult cu cea în care a fost Mircea Rednic în sezonul trecut, când tehnicianul a părăsit-o până la urmă pe Dinamo.
"Negocierile cu Dinamo sunt în linie dreaptă, dar sunt anumite puncte pe care nu le acceptă nicio parte, nici eu, nici domnul Negoiță", a zis Cosmin Contra la conferința de presă de astăzi.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”