FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL

Singurul fotbalist pe care Gică Hagi nu vrea să îl vândă: „Construiește echipa în jurul lui!” » Ar fi refuzat oferta de la Rapid

Gheorghe Hagi, foto: Raed Krishan / GSP
Gheorghe Hagi, foto: Raed Krishan / GSP

Articol de - Publicat vineri, 20 septembrie 2024 10:20 / Actualizat vineri, 20 septembrie 2024 10:35

Adrian Mutu (45 de ani) spune că Denis Alibec (33) este singurul fotbalist din lotul Farului de care Gică Hagi (59) nu este dispus să se despartă.

Denis Alibec a revenit la Farul în această vară, după ce în ultimul an a jucat în Qatar, la Muaither, club cu care a retrogradat. Atacantul campioanei din urmă cu două sezoane a marcat deja primul gol de la revenire. A înscris după o acțiune frumoasă în remiza cu Petrolul (0-0), din runda cu numărul 9 a Superligii.

Adrian Mutu crede că Gică Hagi nu are ca obiectiv primordial intrarea în play-off în acest sezon.

Este de părere că „Regele” își dorește să construiască o echipă puternică pentru sezonul viitor, iar aceasta să fie construită în jurul lui Alibec. Din acest motiv, „Briliantul” crede că Denis este singurul fotbalist din lot pe care Hagi nu vrea să îl vândă.

Adrian Mutu: „Gică Hagi construiește echipa în jurul lui Denis Alibec”

„Nu știu dacă ăsta (n.r. intrarea în play-off) e obiectivul. Cred că e un obiectiv secundar anul ăsta pentru Farul. Așa am eu impresia.

Dacă îl întrebi pe Gică o să spună că nu, dar eu cred că e reconstrucție în jurul lui Alibec anul ăsta, să facă o echipă puternică pentru sezonul următor.

Nici Alibec n-a vrut să plece. La ultima discuție pe care am avut-o cu Alibec el a zis că se simte foarte bine acolo și știe că relația lui cu Hagi este foarte benefică și se poate reîntoarce la jucătorul care a fost acum două sezoane.

Eu zic că Farul e în reconstrucție fără sezonul următor și Hagi vrea să construiască în jurul lui Alibec o echipă puternică. Din ce am văzut eu în declarații, play-off-ul e un obiectiv secundar. El poate să spună mai multe, dar eu asta am văzut”, a spus Adrian Mutu conform Fanatik.

Singurul fotbalist pe care Gică Hagi nu vrea să îl vândă: „Construiește echipa în jurul lui!” » Ar fi refuzat oferta de la Rapid
Denis Alibec, atacantul de la Farul

Aceeași sursă susține că Alibec a fost dorit de Șumudică la Rapid în această perioadă de transferuri. Hagi i-ar fi spus lui Șucu că este dispus să îi vândă orice fotbalist, cu excepția lui Alibec.

Alibec a fost dorit în această vară și de Gigi Becali la FCSB, dar fotbalistul a ales o întoarcere la Farul. Mai mult, a spus că echipa lui Hagi este singura din România pentru care ar mai juca.

Clasamentul din Superliga

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Primul chix pentru Rapid în mercato? „Sunt fericit aici, nu plec în altă parte”
Superliga
Primul chix pentru Rapid în mercato? „Sunt fericit aici, nu plec în altă parte”
Simona Halep a pierdut la dublu, în a treia zi a World Tennis League
Tenis
Simona Halep a pierdut la dublu, în a treia zi a World Tennis League

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (14)
danut.petnaise
danut.petnaise  •  20 Septembrie 2024, 21:15

Nimeni nu îl vrea.

Cristian03578
Cristian03578  •  20 Septembrie 2024, 16:56

Bunǎ decizia cu Dragomir, un jucător cu un joc solid

mirstelistu
mirstelistu  •  20 Septembrie 2024, 14:40

Tulai doamne ce stire interesanta, alibleg cs go este indispensabil, glo a ba suore.a care pacalit forbalul pana 30 si ceva de ani

Vezi toate comentariile (14)
Comentează