Articol de Maria Olteanu, Carmen Dumitru, Răzvan Petrescu (video) - Publicat duminica, 30 martie 2025 23:30 / Actualizat duminica, 30 martie 2025 23:39
Dennis Politic (25 de ani), extrema stânga a celor de la Dinamo, a ieșit accidentat de pe teren la meciul de duminică seara, cu FCSB, victorie 2-1 pentru campioana României.
În minutul 55, Politic a rămas întins pe gazon. A acuzat probleme la bicepsul femural de la piciorul stâng și a început să plângă. A ieșit de pe teren imediat, nu a mai putut să forțeze, semn că accidentarea e destul de serioasă. A continuat să fie extrem de dezamăgit pe bancă, unde a fost observat în lacrimi, iar la final a vorbit despre noile probleme de sănătate și despre meciul pierdut.
Dennis Politic refuză să mai meargă la „vraci”
La finalul partidei de pe Arena Națională, Politic a declarat că nu înțelege de ce se tot accidentează, fiind vorba despre aceeași problemă care i-a mai dat bătăi de cap și în trecut, chiar dacă la celălalt picior.
A susținut că face tot ceea ce trebuie înaintea meciurilor, dar continuă să aibă probleme. Întrebat dacă va mai merge la „vraciul” Marijana, de la Belgrad, unde a mai fost în trecut, Politic a dat de înțeles că este adeptul recuperărilor naturale.
„Nu mai înțeleg de ce se întâmplă asta. Ne-am pregătit cât am putut de bine, deși sentimentul din teren era că îi avem în mână. Am marcat primii, speram să intrăm cu 0-1 la pauză, am avut o atitudine bună, dar, din păcate, au marcat dintr-o fază fixă.
Dacă noi înscriam la acea fază prin Perica, poate era altceva, dar asta e… Nu i-am simțit mai buni în seara asta, ăsta e sentimentul meu. Trebuie să marcăm mai mult. Ne pare rău pentru fani, trebuie să muncim mai mult și să ne luăm revanșa.
E a patra oară… Același picior, tot la bicepsul femural. Nu mai înțeleg nimic. Am fost la controale, la RMN, îmi fac prevenția, mănânc bine, mă hidratez, fac tot ce depinde de mine… Chiar nu înțeleg.
Alții fac sprinturi și rezistă până în minutul 90. Încerc să îi dau de cap. Prefer recuperarea pe cale naturală, asta e cea mai bună variantă.
Obiectivul pentru acest sezon a fost intrarea în play-off. Nu vrem să fim aici doar de formă, să venim și să ne bată toți. Am făcut un meci slab la Cluj, azi am făcut o partidă bună. Trebuie să vedem ce este de făcut, să fim mai eficienți, să nu mai luăm goluri din faze fixe. Am fost aproape, dar totuși destul de departe...”, a spus Dennis Politic, după meciul cu FCSB.
Clasamentul din play-off
Echipa | M | V | E | Î | Golaveraj | Forma | Pct |
---|