Articol de GSP - Publicat duminica, 29 octombrie 2017 22:59
Devis Mangia, antrenorul lui CSU Craiova, a comentat înfrângerea umilitoare suferită de echipa sa pe teren propriu cu FCSB, scor 2-5.
"Este un meci care a început rău. Asta e distanța dintre noi și Steaua, dar trebuie să continuăm să lucrăm pentru a îmbunătăți situația.
Nu trebuie să ne gândim la primul loc, degeaba se supără unii. Noi trebuie să ne îmbunătățim jocul și prestațiile, atât! Trebuie să ne gândim cu toții la următorul meci și să învățăm din greșelile pe care le-am făcut. Apoi, la sfârșitul anului, vom vedea unde ne vom situa. Am întâlnit o echipă care are valoare, iar jocul s-a decis pe urma greșelilor noastre și a valorii adversarilor.
Trebuie să învățăm să fim echilibrați. Dacă suntem echilibrați e un punct bun de a pleca din nou la drum și a continua să lucrăm. De obicei, nu vorbesc după finalul meciurilor. Azi am vorbit ceva jucătorilor, dar, repet, singurul lucru pe care îl putem face este să fim echilibrați și să o luăm de la capăt.
Nu am fost suficient de capabili să revenim, am marcat golul de 1-3, dar imediat a venit golul patru al lor. Nu am avut posibilitatea de a face mai mult", a declarat Mangia, la Look TV.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat