FOTBAL  »  Superliga  »  DEZBATEREA ZILEI

Dezbaterea zilei, 4 mai » Andrei Vlad a comis-o din nou! E un portar supraevaluat sau un talent care trece printr-o perioadă mai slabă?

Andrei Vlad a greșit la ultimele două meciuri ale FCSB-ului
Andrei Vlad a greșit la ultimele două meciuri ale FCSB-ului

Articol de GSP - Publicat marti, 04 mai 2021 15:00 / Actualizat marti, 04 mai 2021 16:01

„Dezbaterea Zilei” de astăzi: Andrei Vlad, goalkeeper-ul FCSB-ului, a comis-o din nou. Poate fi considerat el un portar supraevaluat sau este un talent incontestabil, care trece doar printr-o situație mai puțin bună?

„Derby-ul FCSB - CFR Cluj s-a terminat dureros pentru fanii roș-albaștrilor, așa se întâmplă mereu când primești un gol în prelungiri. Frustrarea a fost cu atât mai mare cu cât reușita CFR-ului a venit în urma unei gafe impardonabile a lui Andrei Vlad. Eroarea portarului a trimis un punct la CFR Cluj și un subiect de dezbatere în studioul Gazetei Sporturilor. Să dezbatem, așadar, dacă Andrei Vlad e un portar forțat, supraevaluat, sau e un talent incontestabil care trece printr-o perioadă mai slabă?”, a spus Cătălin Țepelin, redactorul șef al Gazetei Sporturilor și moderatorul emisiunii.

Discuția din studioul GSP i-a avut în prim-plan, ca de fiecare dată, pe jurnaliștii Gazetei Remus Răureanu și Dan Udrea, plus aliații lor: Mihai Stoichiță, respectiv Florin Prunea. 

Dan Udrea: „Andrei Vlad nu mai poate fi cauționat pentru lipsa de experiență”

  • „Când începi să legi erorile, mai ales în play-off, îți îngropi echipa definitiv. Mi se pare că, raportându-ne la ultimele două meciuri, principalul vinovat pentru rezultatele echipei e Andrei Vlad. Nu mai poate fi cauționat pe motiv de lipsă de experiență. A fost cauționat acum aproape 3 ani, când FCSB pierde o calificare importantă și o grămadă de bani pe mâna lui (n.r - versus Rapid Viena), dar de atunci a tot apărat”.
  • „Faza de aseară a împărțit lumea. Am auzit multe persoane din lumea fotbalului care spun că mingea aceea îi sare ciudat. Într-adevăr, îi sare, numai că un portar care are un minim reflex poate să facă ceva să nu intre mingea aia în poartă. Un portar trebuie să fie tot timpul în priză. Cred că dacă faza era în celălalt careu, Arlauskis ar fi scos mingea. Era nevoie de un reflex minim”.
  • „Dacă ar fi fost o singură eroare, aș fi spus și eu ceea ce a declarat MM Stoica, că Vlad și-a scos echipa de multe ori pe durata acestui sezon. Doar că etapa trecută am văzut un black-out și mai mare din partea lui Vlad, la șutul lui Nistor. El nici n-a știut să explice cum a luat acel gol. Mi-ar fi plăcut să aud o explicație, dar n-a dat-o. Mi se pare și că e un tip arogant”.

E un gol de portar! E un gol parabil. Se putea evita. E și ghinion că i-a sărit mingea, dar și plasamentul e greșit. Una peste alta, ar fi bine să uite cât mai repede aceste greșeli. Să se concentreze mai mult. În cazul unui portar, important e să nu persiști în greșeli. Când greșești în două meciuri, unul după altul, după aceea îți cam tremură picioarele. Vorbim și de un jucător tânăr, chiar dacă el pare puternic. Are momente în care nu pare concentrat. Când îi dai mingea se complică, chiar dacă are un joc bun de picior. Ține de concentrare. Joacă la o echipă la care nu ai multe de apărat și nu trebuie să își piardă concentarea - Florin Prunea, fost portar echipa națională

Remus Răureanu: „Se înșală toți cei care l-au considerat pe Vlad un supertalent?”

  • „Și mie mi se pare că a greșit cu CFR Cluj, doar că greșelile lui se întâmplă și pentru că FCSB și-a asumat să folosească un portar extrem de tânăr. Din moment ce și-a asumat, să se aștepte că o să mai și greșească”.
  • „Clubul a ales să-l forțeze tocmai pentru că a detectat unele calități la el. E posibil ca cei din club să se înșele când îl etichetează «Messi al portarilor», dar mi se pare exclus să se înșele toți oamenii care l-au considerat pe Vlad un supertalent în ultimii doi ani. Și noi l-am considerat de multe ori un portar grozav. Nu se poate ca toți să se înșele”.
  • „Andrei Vlad a apărat foarte bine la recentul European de tineret, a apărat mai bine decât o făcuse Ionuț Radu, un portar din Serie A, la turneul din 2019. Comparația cu Arlauskis nu e în regulă. E ca și cum l-ai compara pe Buffon cu Donnarumma. Milan și-a asumat gafele lui Donnarumma. E un post special și e greu ca un adolescent să se descurce doar din talent aici. Ca portar e nevoie de concentrare, de maturitate, niște atribute pe care le are doar un portar experimentat. Vlad este încă un portar junior. Are 22 de ani, o vârstă foarte fragedă”.
  • „FCSB plătește cu bani greșelile lui. Din moment ce clubul a calculat că sunt mai mari șanse să-l vândă pe Andrei Vlad pe bani mulți la un moment dat decât să capete acum milioane de euro din drepturi TV și premii UEFA, mi se pare în regulă să meargă până la capăt. E bine și pentru fotbalul românesc ca Vlad să fie forțat. La vârsta lui Vlad, Florin Niță nu exista. Nici la 25, nici la 27 de ani Niță nu era un portar foarte bun”.

I-a sărit mingea foarte ciudat, se vede că terenul nu e așa cum ar trebui. Se întâmplă... E ultimul minut... Dar nu acolo s-a decis jocul, ci când Steaua avut 3 contra 1 cu câteva minute înainte. Nu putem să spunem că Vlad nu are experiență. E deja consacrat. E o certitudine - Mihai Stoichiță, director Comisia Tehnică FRF

CONCLUZII | Cătălin Țepelin: „Vlad a sărit peste câteva lecții din abecedarul meseriei”

  • „Cu toate calitățile lui evidente, Vlad mi s-a părut întotdeauna un portar care a sărit peste câteva lecții din abecedarul meseriei. Are uneori niște mișcări absolut nenaturale pentru un portar, de la plonjoane și până la reflexe”.
  • "Are niște lipsuri pe care nu le-am văzut la alți portari care au devenit apoi certitudini. Nu-mi aduc aminte portari importanți din istoria fotbalului românesc care să fi înlănțuit atât de multe erori la început de carieră, de la Prunea la Stelea și de la Lobonț la Tătărușanu”.
  • "Dincolo de calitățile lui Vlad, el pare să aibă unele probleme nerezolvate în spate, ascunse în spatele unei măști de siguranță și calm impenetrabil. Dacă nu le va soluționa clubul, probabil se vor acutiza. Potențialul său nu va ține o veșnicie. În plus, clubul așteaptă să-și acopere aceste găuri financiare provocate de greșelile lui. Dar un transfer în străinătate nu vine atunci când ai atâtea gafe în același sezon. Dacă faci zece meciuri geniale și apoi patru gafe, e o proporție cam neatractivă pentru un club care ar trebui să investească niște milioane bune ca să cumpere un portar”.

Dezbaterea nu se termină în studioul GSP, ea continuă aici, cu comentariile voastre. Nu uitați cuvintele cheie într-o dezbatere: „argumente” / „dialog” / „respect pentru opinia celuilalt”. Așadar, încordați-vă argumentele și intrați în dezbaterea zilei pe GSP.ro!

Andrei Vlad a comis-o din nou! E un portar supraevaluat sau un talent care trece printr-o perioadă mai slabă?

Este forțat degeaba, nu are calitățile mecesare unui portar de top
E un talent incontestabil, doar trece printr-o perioadă mai slabă

Vizionează mai multe dintre edițiile „Dezbaterea Zilei”:

DEZBATEREA ZILEI, 30 aprilie » Cum va fi stabilită campioana în Liga 1: prin valoare sau prin jocuri de culise?

Dezbaterea zilei, 28 aprilie » Ar trebui cluburile din Liga 1 să lase jucătorii să participe la Jocurile Olimpice?

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Logodnica lui Darius Olaru, mesaj scurt chiar înainte ca Gigi Becali să anunțe transferul de 5 milioane de euro: „S-a încheiat!”
Stiri extrasport
Logodnica lui Darius Olaru, mesaj scurt chiar înainte ca Gigi Becali să anunțe transferul de 5 milioane de euro: „S-a încheiat!”

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (26)
st.il.
st.il.  •  06 Mai 2021, 19:57

Sunt un om în vârstă. Am văzut o grămadă de lucruri bune sau rele la viața mea. Am jucat fotbal până la "pragul de tineret", la "Petrolul", după care, m-am apucat de învățat serios, am făcut o facultate și, după decenii, am ieșit la pensie !...Dragii mei, v-am plictisit cu acest preambul pentru că, am trăit personal aceste mizerii din sport, când erai "împrumutat" după juniorat, pentru o damigeană și un curcan. Vremuri apuse !. Vlad e un copil frumos, educat,talentat, de mare viitor dar care o "mină" ce duce a...aroganță !...Sincer, må așteptam la "mai mult" din partea d.lui duckadam visavis de acest copil. În fine, fiecare pasăre, moare pe limba ei!. Capul sus Andrei, capul sus copile !...

irefutabil
irefutabil  •  06 Mai 2021, 02:12
Postat de lupu68 pe 05 Mai 2021, 15:00

Nu conteaza daca Vlad e bun sau nu e bun. Important este ca, la acea faza, nu i se poate reprosa nimic. Exceptandu-i pe cei care stiu totul si care dau lectii inutile (ca trebuia sa aiba un reflex de tigru, sa intuiasca reactia buzei de groapa cu nisip si sa respinga balonul, ca trebuia sa pluteasca peste un careu supra-aglomerat si sa iasa pe centrare, ca trebuia pus sa joace pe un alt post - Drejane, ai luat-o razna, tata!, ca trebuia sa-si gaseasca alta meserie, ca trebuia sa fie mai umil - ca si Tanase, de altfel, cand a executat penalty-ul, ca trebuia sa fie lasat la Craiova, ca sa nu mai fie urmarit de furia divinitatii, ca era mai bine sa nu se mai fi nascut, ca sa nu aleaga mingea de fotbal la taierea motului, ca mai bine juca la CSA Regal, clona fara egal, ca aia vezi Doamne, ar fi adevarata Stea, fiindca numai ea joaca pe Ghencea si cate si mai cate ineptii). In fapt, daca FCSB nu era trimisa la plimbare de pe Arena Nationala, unde iarba e iarba, aceasta discutie nu mai exista deloc, iar Vlad era eroul FCSB.

Nu i se poate reprosa ca n-a avut reflex de pantera, i se poate reprosa ca a tratat faza gresit. Vorbim de greseli elementare si chestii care se predau de la juniori. La varsta lui are greseli si va mai avea, Tatarusanu la inceput a mancat o gramada de meciuri cu gafele lui pana s-a maturizat. Calmati-va chilotii, e tanar, are timp sa invete si nu e vina lui ca becali il impune titular de la 20 de ani.

valderama77
valderama77  •  05 Mai 2021, 19:21
Postat de valderama77 pe 05 Mai 2021, 16:35

Cred ca exagerezi si bati campii. Daca, daca daca. Cert e ca a luat un gol penibil si CFR a trecut pe primul loc.

Pentru certitudinea valorii acestui ,,mare portar'' poti te rog sa-mi explici golul al doilea primit de el cu Craiova? Multumesc.

Vezi toate comentariile (26)
Comentează