Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 noiembrie 2021 21:00

Alexandru Bourceanu s-a născut la Galați, într-o familie de ingineri, dar problemele financiare au început la mijlocul anilor '90, la cinci ani după căderea regimului Nicolae Ceaușescu. Alex povestește de ce s-a apucat de fotbal, ce-a făcut cu primii bani, care erau idolii copilăriei sale și ce sacrificii a făcut în carieră.

Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.

- Când ai pornit la drum te-ai gândit la partea financiară?

- Obiectivul n-a fost niciodată să agonisesc. Părinții mei sunt ingineri. Înainte de Revoluție au avut o situație foarte bună. În primii ani după, o situație bună. Au lucrat la Pașcani, la Combinat, făceau metalurgie, apoi au renunțat. Perioada de după '95-'96 a fost foarte complicată. Am fost săraci! La limita supraviețuirii!

- Primii bani din fotbal când i-ai câștigat?

- Târziu! La un turneu de juniori la 16 ani. Până la 20 n-am câștigat bani. Apoi până la 22 câștigam o sută de dolari pe lună, titular în Liga 2, apoi 500 de dolari de la 22 la 23 de ani.

- Cu primii tăi bani ce-ai făcut? Mai ții minte?

- Am băut Prigat în fiecare zi. Ha, ha, ha! Zilnic câte o sticlă de Prigat! Aveam 50 de lei, deci cred că vreo două săptămâni am trăit bine. Era un lux atunci. Am avut o perioadă în care am băut foarte mult suc și o perioadă în care beam doar Coca-Cola. Între 20 și 22 de ani beam numai Coca-Cola, nimic altceva, nici măcar apă! Doar la antrenamente. Apoi am renunțat că mi-am dat seama să nu e OK.

- Cei mai mulți bani în contract unde i-ai avut?

- În Turcia, aveam un contract de 725.000 de euro pe an! Contracte structurate pe zece luni. Am luat jumătate din contractul pe care-l aveam. Dar nu sunt trist din punctul ăsta de vedere, sunt altele care mă întristează.

- E interesant ce spui!

- Sigur, aș fi putut avea o viață mai liniștită, dar asta e altă discuție. Sunt trist că n-am revenit în echipa națională, sunt trist că n-am reușit să rămân în Rusia și m-am accidentat, sunt trist că n-am continuat în Turcia, sunt trist din cauza faptului că n-am reușit să ajung mai departe cu fotbalul. Fotbalistic, nu financiar! La 29 de ani eram în cel mai bun moment al vieții mele, al carierei... Probabil că mai jucam până la 34 așa cum a jucat Pintilii sau Hoban la națională. Probabil aș mai fi strâns vreo 40 de selecții. Pot spune cu mare încredere că eram cel mai bun jucător pe poziția mea în România! Și aș fi acceptat o accidentare, nu trei sau patru...

Acum, uitându-mă la meciuri, îmi pare rău că n-am primit o educație fotbalistică mai bună pentru a putea juca în marile campionate. Și e amuzant pentru unii și poate nerealistic, dar îmi doresc să antrenez într-un campionat mare. Mi-ar plăcea în Premier League!