Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat marti, 19 ianuarie 2016 00:00
Gazeta face o simulare şi prezintă modul în care ar arăta programul virtual al campioanei în cele două luni şi jumătate de cînd va debuta play-off-ul.
Steaua e mai dezlănţuiltă ca niciodată pe piaţa transferurilor. N-a fost niciodată atît de activă în mercato şi nici nu s-a mişcat vreodată, în anii precedenţi, atît de repede în privinţa jucătorilor achiziţionaţi. Ce o împinge pe campioană să trateze la alt nivel de profesionalism campania de transferuri?
Primul motiv e faptul că Steaua are de recuperat cîteva locuri bune şi puncte importante faţă de echipele care acum sînt înaintea ei. Al doilea e modul în care se creionează programul din momentul în care va debuta play-off-ul. Ţintarul părţii a doua a sezonului va fi dat de locul pe care cele 6 echipe îl vor ocupa la finalul campionatului regulat.
Dacă structura actuală a primelor 6 va rămîne neschimbată, atunci programul Stelei ar fi unul cu adevărat incendiar. Cîte 4 meciuri cu Dinamo, dar şi cu Astra, plus alte confruntări de top numai cu echipele din play-off.
Acestora li s-ar putea adăuga cele două finale, în Cupa României şi Cupa Ligii. Un total de 19 partide, disputate într-un ritm aproape sufocant.
Simularea programului Stelei în martie, aprilie şi mai *
MARTIE
2 martie | Dinamo - Steaua | Cupa României |
6 martie | Dinamo - Steaua | Et. 1 play-off |
9 martie | Steaua - Astra | Cupa Ligii |
13 martie | ASA - Steaua | Et. 2 play-off |
19 martie | Steaua - Pandurii | Et. 3 play-off |
30 martie | Astra - Steaua | Et. 4 play-off |
APRILIE
2 aprilie | Steaua - Viitorul | Et. 5 play-off |
5 aprilie | Astra - Steaua | Cupa Ligii |
9 aprilie | Steaua - Dinamo | Et. 6 play-off |
16 aprilie | Steaua - ASA | Et. 7 play-off |
20 aprilie | Steaua - Dinamo | Cupa României |
23 aprilie | Pandurii - Steaua | Et. 8 play-off |
30 aprilie | Steaua - Astra | Et. 9 play-off |
MAI
7 mai | Viitorul - Steaua | Et. 10 play-off |
11 mai | Steaua - Dinamo/Chiajna | Cupa Ligii** |
14 mai | Steaua - ASA/CFR Cluj | Cupa României** |
* dacă primele 6 locuri, inclusiv ordinea, vor fi aceleaşi ca şi acum
** în cazul în care Steaua s-ar califica în finala celor două competiţii
3 meciurimai are Steaua de disputat în campionatul regulat: la Chiajna, 13 februarie, la Voluntari, 20 februarie, şi acasă cu CSMS Iaşi, pe 27 februarie
34 de meciurioficiale a jucat Steaua în prima parte a sezonului, care s-a întins pe durata a 5 luni şi jumătate
29 de jucătoriau evoluat pentru Steaua în a doua jumătate a lui 2015, în toate cele 6 competiţii în care a fost implicată echipa


