Articol de GSP - Publicat vineri, 02 august 2019 22:58
Dinamo a reușit prima victorie din acest sezon, 4-2 cu nou-promovata Academica Clinceni (D. Popa '52, '82, '90+3 Montini '56 / Vojtus '66, Bejan '73 ag.). „Câinii” au fost egalați după ce au condus cu 2-0, dar victoria a fost adusă de Daniel Popa.
Click AICI pentru statisticile meciului
VIDEO cu golurile și cele mai tari faze
Vezi AICI programul etapei a 4-a!
În continuare fără principalul Eugen Neagoe, conduși de pe bancă de Sebastian Moga și Iulian Mihăescu, roș-albii n-au jucat nimic în prima repriză, spre dezamăgirea celor 1.500 de fani prezenți în tribune, care se gândeau cu teamă că recordul de minute fără gol marcat va atinge proporții nebănuite.
Totuși, o primă repriză modestă a fost înlocuită de o repriză secundă foarte bună. Tonul a fost dat de Daniel Popa. Abia trimis în teren de secundul Moga, vârful a luat o acțiune pe cont propriu și a înscris în minutul 52.
Doar patru minute mai târziu, Mattia Montini a înscris golul secund al „câinilor”. Golgeterul dinamoviștilor din sezonul trecut a fost omul potrivit la centrarea lui Deian Sorescu, reușind golul care părea că va securiza victoria.
Stupoarea s-a instalat însă rapid în Ștefan cel Mare. Jakub Vojtus și Robert Ion au profitat de apatia fundașilor lui Dinamo și au înscris de două ori în decurs de 7 minute. Al doilea gol a fost deviat în poartă de dinamovistul Florin Bejan.
Daniel Popa, primul hat-trick al carierei
Izbăvirea a fost adusă de Popa, în minutul 82. Atacantul care a supraviețuit atâtor restructurări a reluat perfect cu capul o centrare venită de la Sorescu, aducând victoria de care Dinamo avea mare nevoie. Popa și-a completat seara perfectă cu încă un gol, reușit în prelungiri, după ce s-a distract cu toată apărarea ilfovenilor.
607 minute i-au trebuit lui Dinamo pentru primul gol al acestui sezon
Dinamo - Clinceni 4-2
Au marcat: D. Popa '52, '82, '90+3 Montini '56 / Vojtus '66, Bejan '73 ag.
Dinamo: C. Straton - Moura, Klimavicius, Bejan, Sin - Răuță, I. Filip - A. Mihaiu, Bru, Moldoveanu - Montini
Rezerve: Piscitelli, R. Grigore, D. Ciobotariu, M. Popescu, D. Sorescu, G. Crețu, D. Popa
Antrenor: Sebastian Moga
Absenți: Nistor, Mrzljak, Brito (accidentați)
Academica Clinceni: Oct. Vâlceanu - G. Matei, Chatziterzoglou, Patriche, Dobrescu - P. Pârvulescu, Șut, B. Barbu, Nsiah - C. Dumitru - J. Vojtus
Rezerve: Ureche, Fl. Achim, Buziuc, R. Ion, An. Răuță, Găină, Omar
Antrenor: Ilie Poenaru
Absenți: -
Stadion: Dinamo
Arbitru: Adrian Cojocaru// Asistenți: Laszlo Bucsi, Marius Marchidanu
1.515 spectatoriau asistat la meci
de Andrei Chirică
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”