Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 martie 2022 08:48 / Actualizat miercuri, 09 martie 2022 09:22
Dinamo și-a schimbat antrenorul, după plecarea lui Flavius Stoican, iar acum are un nou acționar principal: Dorin Șerdean.
Dorin Șerdean, 52 de ani, fostul președinte executiv al lui Dinamo, a preluat pachetul majoritar al acțiunilor clubului, deținut de Pablo Cortacero.
Dinamo are un nou acționar: Dorin Șerdean a venit în locul lui Pablo Cortacero
Societatea Lotus Perfect Products SRL, care deține 72% din acțiunile lui Dinamo și care i-a fost cedată de Negoiță lui Cortarcero, îi aparține acum lui Dorin Șerdean, fiind înregistrată marți la Registrul Comerțului de către acesta, potrivit Playsport.
Acesta a fost recent în Spania, acolo unde a negociat timp de o lună și jumătate cu Pablo Cortacero, convingându-l să accepte o propunere. Dacă ibericul nu vira 5 milioane de euro până la finalul lunii februarie, acțiunile lui Dinamo i-ar fi revenit lui Șerdean. Cortacero nu a plătit, astfel că Dorin Șerdean e noul acționar majoritar de la Dinamo.
Cum sunt împărțite acțiunile la Dinamo:
- Lotus-coafor/ (Dorin Șerdean)- 72,8758%
- DDB - 20,0610%
- CS FC Dinamo ("Dinamo Badea") - 7,031%,
- Cornel Dinu - 0,013%
Șerdean, demis în ianuarie 2021 de la Dinamo
Dorin Șerdean era privit de fani ca un garant al spaniolilor în momentul în care aceștia au preluat clubul și a fost demis în ianuarie 2021 din funcția de președinte al lui Dinamo printr-o decizie luată în cadrul Consiliului de Administrație.
Cornel Țălnar, un apropiat de al lui Dorin Șerdean, anunța în decembrie 2021 revenirea fostului președinte în fruntea clubului din Ștefan cel Mare.
„Din 1 ianuarie, când domnul Șerdean va prelua pachetul acțiunilor, lucrurile se vor schimba. Sunt optimist pentru că există discuții cu mai mulți posibili investitori interesați, entități, care au așteptat ca planul de reorganizare să fie aprobat, să treacă, să știe care sunt datoriile și să înceapă negocierile. Aceștia vor să vină, să bage banii necesari și să scoată cât mai repede clubul din insolvență, există această oportunitate”, a declarat Cornel Țălnar.
Fanii lui Dinamo pe 1 martie: „Băieții veseli încearcă o manevră la Dinamo”
Pe 1 martie, suporterii-acționari din PCH avertizau printr-un comunicat misterios că Dorin Șerdean ar fi pe punctul de a valorifica acțiunile deținute de spanioli.
„Acum, când toată lumea e atentă la ce se întâmplă dincolo de Nistru, băieții veseli încearcă o manevră la Dinamo. De luni de zile, personajul rozaliu din Alba Iulia caută să valorifice acțiunile deținute de «spanioli».
Urmează un moment important pentru ei. Se pregătește o tranzacție în care sunt implicați oameni care au încercat să lase impresia că vor binele clubului. Momentul e la fel de important pentru noi, pentru că așa vom afla cine i-a inventat pe «spanioli» și i-a hrănit atâta timp”, se arăta în comunicatul fanilor.
Constantin Anghelache: „Șerdean i-a dat 550.000 de euro lui Cortacero”
Fostul președinte al lui Dinamo, Constantin Anghelache, susțina recent că prin preluarea acțiunilor de la Cortacero, Dorin Șerdean vrea, de fapt, să devină acționar majoritar pentru a încerca să-și recupereze cei 550.000 de euro, pe care i-ar fi dat omului de afaceri spaniol pentru a finanța Dinamo, când a preluat clubul.
Constantin Anghelache, unchiul lui Ionuț Negoiță, a detaliat pentru GSP.ro: „Știu că Șerdean a fost în Spania și i-a cerut lui Cortacero să-i cesioneze acțiunile. Cam asta i-a spus Șerdean: «Echipa a intrat în insolvență. Tu nu te-ai înscris la masa credală. Ca atare, la revedere cele 550.000 de euro. Vreau să-mi cesionezi mie acțiunile că-s banii mei, ca să mă lupt eu cu ei, să pot să-mi recuperez banii».
Logic. El poate să aibă un contract de cesiune, pe care îl poate pune în aplicare oricând dorește el, înregistrându-l la Registrul Comerțului. Acolo se face modificarea, Șerdean în locul lui Cortacero.
Contractul de cesiune putea fi făcut fie la un notar, fie la Consulatul din Spania. Am verificat acest lucru, la Consulat, pentru că am avut această posibilitate. Cei de acolo mi-au transmis că nu rezultă că s-a încheiat vreun contract de cesiune. Sau poate e vreun document confidențial și nu era obligatoriu să-mi confirme mie cineva acest lucru”, a declarat Anghelache pentru GSP.ro.
AICI, detalii despre campania de donații inițiată de GSP și Libertatea
VIDEO Dumitru Dragomir: „Steliano Filip trebuie înțeles. A avut și mari probleme”
Citește și:
Problema lui Răducioiu la Dinamo: „M-am cam săturat! O asemenea prostie e de neacceptat”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”