Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 29 septembrie 2021 11:29 / Actualizat miercuri, 29 septembrie 2021 12:29
Astăzi, după prânz, este întâlnirea decisivă între Mircea Rednic (59 de ani) și conducerea lui Dinamo, iar toate semnalele conduc spre un deznodământ fericit pentru „câinii" aflați pe penultimul loc în clasament.
Formația care a adunat șapte eșecuri consecutive în Liga 1, semnând un nou eșec istoric, va intra pe mâinile „Puriului", care urmează să semneze un angajament valabil până în vara 2023.
Mureșan i-a pasat cazul lui Rednic
Mircea Rednic va începe al 5-lea mandat de antrenor la Dinamo. La primul, în ediția 2006/2007, a cucerit campionatul, ultimul trofeu de campioană din vitrina clubului. Acum, e obligat să salveze echipa de la retrogradare, mai ales că este o presiune enormă asupra lui!
Pentru asta a fost adus, nefiind opțiunea principală de antrenor din partea conducerii actuale a grupării din Ștefan cel Mare.
Iuliu Mureșan, administratorul special, a recunoscut, inițial, acest detaliu, dar în ultimele zile a revenit la sentimente mai bune față de tehnician. Aceasta în condițiile în care echipa se zvârcolește în subsolul Ligii 1, apoi conștient că presiunea cea mai mare va fi pe Rednic - pe care suporterii îl solicită ca pe un salvator! -, iar riscul principal este tot în fieful tehnicianului.
Tocmai de aceea tot „Puriul" se va ocupa de transferuri: dacă va da greș, o va face cu cei aleși de el, dacă va izbândi, bravo lui și celor care l-au ales!
Rednic, alegerea „dinamoviștilor vechi"
Dinamo este în insolvență de la finele lunii iunie 2021, se dorește obținerea aprobării planului de reorganizare până în martie 2022, pentru obținerea licenței în vederea viitorului campionat, întreg procesul de insolvență este estimat a dura până în 2024.
Mircea Rednic a fost alegerea „dinamoviștilor vechi", Nicolae Badea și Marian Iuhasz, oamenii care au militat pentru readucerea „Puriului".
Dario Bonetti a fost un fiasco, iar în ultima perioadă liderii DDB au făcut un pas în spate pe fondul eșecului total al noului Dinamo. Badea și Iuhasz au fost oamenii care au contribuit financiar în ultimul timp la veniturile grupării, de aceea și-au „asumat" numirea lui Rednic. Mureșan a fost nevoit să accepte, cu toate că „Puriul" nu era preferatul său.
Badea a sprijinit Dinamo pe finalul anului trecut și în primăvară, prin contracte de sponsorizare, Iuhasz a achitat diverse diferențe în momente importante ale ediției precedente, plus cantonamentul din Turcia.
Cifrele groazei la Dinamo
- în șase sezoane întregi - 1952, 1955,1965, 1967, 1990, 1992 -, Dinamo a primit mai puține goluri decât în aceste prime 10 etape din actualul campionat
- în 33 de ediții de campionat, Dinamo a avut mai puțin de 8 înfrângeri adunate, comparativ cu sezonul actual când a adunat această cifră din start
- 22 de jucători au înscris în poarta "câinilor" din totalul celor 96 de marcatori din Liga 1
- este singura formație fără punct câștigat în deplasare, mai mult, fără gol marcat pe teren advers
- este echipa cu cele mai multe meciuri fără gol marcat - 7.
Vestiarul lui Dinamo e dezbinat
O altă cauză a eșecurilor în lanț ale "câinilor" nu este doar valoarea și lipsa pregătirii a jucătorilor, care au irosit timpul în perioada precompetițională din vară. „Vestiarul este dezbinat, nu de ieri, de azi", au transmis apropiații echipei.
Dacă în preajma startului sezonului, fotbaliștii proveniți de la Academie au fost înfumurați la antrenamente și au susținut că „putem salva Dinamo, e al nostru", pe fondul propagandei de la club, în ultima vreme, și din cauza seriei negre, au apărut disensiuni între ei. „Înainte, se plângeau de neachitarea salariilor, acum, sunt nepăsători și plafonați", au dezvăluit sursele GSP.
VIDEO Robert Niță: „Îmi doresc din tot sufletul meu de rapidist să se salveze Dinamo”
Citește mai multe știri despre Dinamo:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”