Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 23 decembrie 2021 11:01 / Actualizat joi, 23 decembrie 2021 11:16
Bobi Verdeș (41 de ani) îi va fi „secund” lui Flavius Stoican (45) la Dinamo.
Flavius Stoican, antrenorul principal angajat de Dinamo într-o decizie-șoc a conducerii, va colabora în Ștefan cel Mare cu Bobi Verdeș, cel care a făcut parte din staff-ul său și în scurta aventură de la FCU Craiova.
Bobi Verdeș, „secundul” lui Flavius Stoican la Dinamo
Verdeș are experiență și de „principal”, post ocupat la CSM Slatina într iulie 2018 și iulie 2019, apoi la Vedița Colonești, între noiembrie 2019 și decembrie 2020.
Bobi Verdeș, fost atacant la U Craiova la începutul anilor 2000, este „coșmarul” Stelei din septembrie 2002, când a marcat o „dublă” în victoria oltenilor în fața roș-albaștrilor, scor 3-1. A fost singura victorie a Craiovei contra Stelei vreme de mai bine de 15 ani!
Cine a „orchestrat” demiterea lui Mircea Rednic
Decizia înlocuirii lui Mircea Rednic cu Flavius Stoican i-a aparținut administratorului special Iuliu Mureșan. Din informațiile GSP.ro, Mureșan a avut de partea lui două nume grele: Marian Iuhasz și Gheorghe Nițu. Cei doi oameni de afaceri au sprijinit clubul cu bani în mai multe rânduri și au fost cei care i-au spus lui Mureșan că își dau acordul pentru îndepărtarea „Puriului”.
Stoican a părut nerăbdător să înceapă aventura la Dinamo, echipă pe care a mai pregătit-o și în 2013-2014, respectiv în 2015: „Eu sunt gata să mă înham la muncă. Doar atât pot să spun: «Hai, Dinamo!». Vom face posibilul și imposibilul să continuăm în Liga 1”, a declarat noul antrenor al „câinilor” pentru GSP.ro.
La FCU Craiova, tandemul Flavius Stoican - Bobi Verdeș a rezistat 4 meciuri. Unul dintre acestea, cu Gaz Metan, a fost câștigat. Sub comanda celor doi, oltenii au remizat cu Rapid, dar au pierdut cu Sepsi OSK și UTA.
VIDEO » Mircea Lucescu nu vede cu ochi buni situația de la Dinamo: „Nu știu dacă se salvează”
Mai multe știri despre Dinamo:
Dănuț Lupu ia partea conducerii lui Dinamo după demiterea lui Rednic: „Mircea a greșit mult!”