Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 11 mai 2022 14:45 / Actualizat miercuri, 11 mai 2022 14:58
Dusan Uhrin jr. (54 de ani), antrenorul lui Dinamo, și-a permis să glumească după trei victorii la rând, în preajma barajului cu U Cluj, și a spus că preferă emblema cu cei doi câini pe ea în detrimentul celei cu litera D.
Dinamo mai are o etapă, mâine de la ora 20:30, contra celor de la UTA, apoi dubla vitală de la baraj din 22 și 29 mai. Probabil, contra „fraților” de la U Cluj, adversarul nedorit, și din punct de vedere sentimental.
Abătut sau concentrat de multe ori, antrenorul ceh a fost destins la conferința de presă de astăzi. Pe alocuri surâzător și pus pe șotii. Cu toate că a accentuat pe ideea că el și jucătorii săi sunt concentrați pe duelurile de pe gazon din ultima parte a sezonului, la baraj Dinamo jucându-și istoria.
Dusan Uhrin se implică în subiectul siglei lui Dinamo: „Conducerea să se înțeleagă cu Badea”
Tentativele de sigle propuse de fani nu sunt privite cu ochi buni nici de Dusan Uhrin. Antrenorul face parte din grupul celor care au criticat decizia de a modifica stema grupării și propune o întâlnire și o înțelegere între conducerea clubului și Nicolae Badea, care le-a interzis celor de acum de la Dinamo să mai folosească actuala siglă în afara meciurilor.
„Mie-mi place emblema actuală, nu am nicio favorită. Nimeni nu mi-a spus că trebuie să aleg. O să aleg alta, pot să fac și eu una. Le-am văzut pe cele de pe Facebook, cred că ar fi mai bine dacă am păstra-o pe aceasta. E greu, știu, dar ar fi bine să se discute cu domnul Badea și să nu se schimbe nimic, să nu modifice istoria.
Mie-mi place să fie emblema cu cei doi câini pe ea. Cea cu litera «D», mai este și la alte formații cu numele Dinamo, Moscova, Kiev, Minsk, Tbilisi, unii au schimbat-o”, a spus Dusan Uhrin.
Uhrin, amuzat: „Noul stadion îl prind când o să mai vin data viitoare”
La final, întrebat despre noul stadion al lui Dinamo, care este în faza de proiect, așteptându-se apariția buldozerelor, Dușan Uhrin a replicat râzând: „Nu am contract așa lung încât să prind stadionul nou, poate-l prind când vin data viitoare. Nu pot spune unde aș prefera să jucăm meciurile de acasă”.
Despre iminentul duel de la baraj cu U Cluj, Uhrin a replicat, pe un ton serios: „Nu mă interesează cu cine vom juca la baraj, eu vreau doar să-mi pregătesc echipa. Probabil, 80 la sută vom juca împotriva lui U Cluj, dar nu asta e important.
Nu mă concentrez foarte mult pe meciurile din Liga 2, ci doar pe echipa noastră, nu contează cu cine vom juca la baraj. Suntem concentrați, nu pot spune că nu suntem pregătiți. Am câștigat un meci în 10 oameni, așa că e clar”.
Nu am vorbit cu domnul Mureșan de vreo două săptămâni. Mă concentrez pe munca mea exclusiv.
- Dusan Uhrin, antrenor Dinamo
Uhrin i-a băgat în ședință pe jucători
Uhrin a avut o ședință specială cu jucătorii în această săptămână: „E ultimul meci. Jucătorii care intră trebuie să-mi arate tot ce au mai bun și să ne pregătim pentru disputa de la baraj, trebuie să facem un meci bun.
Nu sunt probleme cu accidentările, doar suspendările și cartonașele roșii ne pot pun probleme. Grădinaru a fost suspendat. La fel și Sebi Moga.
Grădinaru? Pentru mine e o greșeală să iei «roșu», am discutat despre asta cu ei, nu doar cu unul sau altul. Am vorbit mult despre acest subiect. Oricum, ca fapt divers, dacă arbitrul i-a acordat cartonaș roșu lui Grădinaru, trebuia să-i dea și portarului de la Botoșani. În fine, este greșeala noastră, ne-o asumăm”.
Gabriel Moura: „80 la sută jucăm cu U Cluj, suntem gata!”
Gabriel Moura a revenit în această primăvară la Dinamo, după colapsul celor de la Gaz Metan. O piesă importantă în angrenajul gândit de Uhrin.
„Suntem conștienți că va fi o luptă dură pentru a rămâne în Liga 1. Lupta va fi mai grea acolo. Dar credem în noi, suntem concentrați. Am crescut în joc, grupul e mai sudat. Tratăm atent și partida cu UTA.
Da, după eșecul cu Hermannstadt, 80 la sută jucăm cu U Cluj. Nu contează cine ne va fi adversar, trebuie să fim concentrați și să învingem. Am văzut și eu o parte din meciul U Cluj - Hermannstadt, amândouă echipe bune, dar dacă ne facem treaba, va fi bine.
Va fi presiune pe ambele echipe de la baraj, dar Dinamo va fi mereu Dinamo, indiferent de ce e la alte echipe. Vom salva Dinamo! Sper că fanii ne vor fi alături, chiar avem nevoie de ei. Cu ei alături, împreună, va fi bine, credeți-mă!”, a spus fundașul dreapta.