FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - CS UNIVERSITATEA 0-2

DINAMO - CS UNIVERSITATEA 0-2 // FOTO Eugen Neagoe, dus de urgență la Floreasca după 15 minute de groază! Diagnosticul medicilor: infarct cardiac inferior!

Dinamo - Craiova // Eugen Neagoe a leșinat în minutul 25 +35   FOTO
Dinamo - Craiova // Eugen Neagoe a leșinat în minutul 25

Articol de - Publicat luni, 22 iulie 2019 00:31

Dinamo - CS Universitatea Craiova 0-2 // În minutul 25 pe Arena Națională, Eugen Neagoe (51 de ani) a leșinat pe banca de rezerve și a fost transporat de urgență la spital. 

UPDATE 09:30

Jucătorii de la Dinamo nu au fost prezenți la spital și au încercat să afle de la jurnaliștii prezenți la Floreasca care este starea de sănătate a antrenorului lor.

UPDATE 00:30

 Silvian Cristescu, directorul sportiv al oltenilor, a fost să își vadă fostul coleg: „Va rămâne două zile sub observație. Era adormit. Soția și fata sunt aici, lângă el. Ăsta e fotbalul, noi am ales meseria asta. Sunt atâția antrenori care au probleme cu inima și au putut antrena mai departe. Nu știu dacă va rămâne la Dinamo. Deocamdată trebuie să ia o pauză mai mare. La cluburile cu suporteri mulți e mereu presiune”.

 

UPDATE 00:20

 Un medic de la Spitalul Floreasca a oferit detalii despre starea antrenorului: „Este conștient, stabil, în curs de investigare. Nu vă pot preciza ce s-a făcut pe ambulanță. A fost adus aici conștient și stabil din punct de vedere al funcțiilor vitale. Dânsul ne-a spus ca datele privnd diagnosticul să fie furnizate de doar prin intermediul familiei. Nu știm cât va sta aici. Colegii de la cardiologie vor hotărî”.

Jucătorii lui Dinamo au mers la Săftica. Li s-a transmis că Eugen Neagoe are nevoie de odihnă în acest moment.

Update 23:00

Medicii de la Floreasca ar fi constatat că Neagoe suferise un preinfarct în trecut, foarte probabil nedescoperit, iar azi a fost vorba despre o recidivă. 

UPDATE 22:20

Primele investigații de la Floreasca  au tras concluzia că Neagoe a suferit un infarct cardiac inferior și urmează să fie supus imediat unei coronarografii. Sunt indicații pentru montarea unui stent.

Update 22:10

Conform unor informații de ultim moment de la Spitalul Clinic de Urgențe Floreasca, starea lui Neagoe s-a ameliorat, s-a depășit faza critică, antrenorul este conștient și cooperant. Resuscitarea făcută prompt a reușit. 

Neagoe nu mai este ventilat și urmează să fie supus unor investigații amănunțite. Probabil că va trebui să i se monteze un stent. Primul diagnostic este tulburare gravă de ritm cardiac. Neagoe rămâne sub supraveghere medicală strictă. 

UPDATE 22:04

Reporterul GSP Eduard Apostol e la Spitalul Clinic de Urgență. Conform oamenilor care l-au examinat, Eugen Neagoe poate vorbi în acest moment. Antrenorul a depășit faza critică.

UPDATE 22:00

Jurnalistul Dorin Chioțea, absolvent al facultății de Medicină Generală, a oferit detalii despre starea lui Neagoe printr-un mesaj pe facebook: „Tulburare de ritm cardiac, posibil șoc cardio-respirator. Asta am văzut eu pe imaginile dramatice ale fotbalului de azi. A avut mare noroc Eugen Neagoe cu echipajul de pe ambulanță (trebuie să fi fost tip C). Sunt curios ce vor spune doctorii de la Spitalul Floreasca. Sănătate maximă”.

Jucătorii aflați pe banca lui Dinamo au fost surprinși de camere făcând semne disperate spre cadrele medicale aflate la stadion. Eugen Neagoe, antrenorul încercat din greu în ultimele săptămâni, leșinase pe banca de rezerve. Ambulanța a intervenit de urgență și i-a acordat îngrijiri medicale pe marginea terenului timp de mai bine de 15 minute, apoi a pornit spre spital.

Imaginile teribile cu jucătorii lui Dinamo

Imaginile cu fotbaliștii dinamoviști rugându-se pentru starea antrenorului sunt înfiorătoare. Printre cei mai panicați au fost Ionel Dănciulescu, surprins în lacrimi, și căpitanul Dan Nistor, omul care încerca cu disperare să urgenteze intervenția medicilor. 

+35 FOTO

Informații confuze

Informații confuze în acest moment de la teren. Surse neoficiale au informat inițial că primul verdict al medicilor ar fi tulburare cardiacă severă. Totuși, sunt și informații care dau că Neagoe ar fi suferit un stop cardio respirator. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Cum arată numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta LIVE dintre Ciolacu, Georgescu, Lasconi și Simion
Stiri extrasport
Cum arată numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta LIVE dintre Ciolacu, Georgescu, Lasconi și Simion

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (31)
1181489102022068
Oana Stanciu  •  22 Iulie 2019, 11:49

Neagoe, un antrenor cu calități dovedite și cu mult bun simț. Nu știu de ce s-a dus el în jungla de la Dinamo! Multă sănătate, Eugen!

agiler
agiler  •  22 Iulie 2019, 01:52
Postat de fairplayromania pe 22 Iulie 2019, 00:58

Se pare că Becali a cîstigat....este foarte ingrijorător !!! Acei huligani sunt gigisti plătiţi de cioban....îi era frică de Dinamo !!!

Cred ca creierul tau putrezit trebuie defibrilat ca delirezi prea mult.

fairplayromania
fairplayromania  •  22 Iulie 2019, 00:58

Se pare că Becali a cîstigat....este foarte ingrijorător !!! Acei huligani sunt gigisti plătiţi de cioban....îi era frică de Dinamo !!!

Vezi toate comentariile (31)
Comentează