Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 aprilie 2022 08:05 / Actualizat miercuri, 13 aprilie 2022 09:37
Ahmed Bani, mijlocașul de 19 ani al lui Dinamo, e acuzat că duce o viață extrasportivă agitată. Sursele GSP susțin că „refuză cu greu o șaorma cu de toate, iar mai nou ia cluburile de noapte la rând”.
Dusan Uhrin a riscat și continuă să-i acorde credit lui Ahmed Bani, mai ales că a forțat ascensiunea lui la prima echipă și la cel dintâi mandat al său la formația din „Ștefan cel Mare”. Cehul îl folosește pe mijlocașul de bandă ca piesa din primul „11” care este eligibilă regulii U21 și a decis să se bazeze pe tânărul fotbalist chiar dacă randamentul său nu a fost unul care să impresioneze.
Pe jucătorul de 1,74 de metri îl ajută încă vârsta, împlinește 20 de ani în august, însă nu a progresat deloc în ultimele două stagiuni. În actuala ediție a adunat 27 de meciuri și s-a remarcat cu un singur assist!
În plus, suporterii au acuzat că Bani ar avea abateri în viața extrasportivă, cu ieșiri nocturne la un burger ori o șaorma sau la petreceri în cluburi! Iar de acest detaliu au fost înștiințați și cei din conducerea grupării, care au avut deja o primă discuție cu tânărul fotbalist. Dinamoviștii se tem că o tânără speranță, pe care sperau să ia în jur de un milion de euro, s-ar putea rata astfel.
1 gola înscris Bani în în 51 de partide disputate în tricoul roș-alb al lui Dinamo
Bani a beneficiat de accidentarea lui Bordușanu
În ultimul meci, cu FCU Craiova (1-2), deși a fost titular, Bani nu a ieșit în evidență decât cu faptul că abia mai putea alerga în startul reprizei secunde. Uhrin l-a înlocuit în minutul 67, cu toate că Dinamo ar fi avut nevoie de oameni care să facă diferența în ofensivă.
În ultimele săptămâni, Ahmed a fost ajutat nu doar de regula U21, ci și de accidentarea la umăr a lui Antonio Bordușanu. Lui Bani i s-a atras atenția că dacă nu-și va schimba atitudinea, va fi cel mult rezerva coechipierului său, cu toate că Dusan vrea să cristalizeze de pe acum formula de start cu care să atace dubla de la baraj, din 22-29 mai.
178a fost indexul InStat al lui Bani în duelul cu FCU Craiova, al doilea cel mai slab dintre titularii meciului, după Steliano Filip (172)
40%a fost procentajul duelurilor câștigate de Ahmed cu oltenii
Patrick Petre, dat „exemplu”
Roș-albii speră ca Bani să nu-i calce pe urme unui alt tânăr dinamovist care a demarat în trombă la seniori, iar acum e la Liga a 3-a.
„I s-a dat un exemplu elocvent, de dată recentă, Patrick Petre. Și el un tânăr de mare talent, dar care s-a irosit nu doar la Dinamo, ci și în Liga 1, ajungând acum să se bucure de câte un gol la eșalonul al treilea, la Minaur Baia Mare, la numai 24 de ani”, au transmis sursele GSP. Mircea Rednic a fost rugat, la finele lui 2021, până să fie destituit, să-i acorde o șansă lui Petre junior, însă a evitat să-l readucă pe fiul lui Florentin Petre în „Ștefan cel Mare”.
VIDEO Ioan Ovidiu Sabău analizează situația de la Dinamo: „E de apreciat ce fac suporterii, dar ar trebui să aibă un singur reprezentant, atât”
Citește și:
Uhrin e cu gândul la meciul de baraj » Ce prim „11” pregătește pentru duelul decisiv
Veste uriașă pentru Dinamo » Când se va face predarea stadionului către CNI