Articol de Cristi Preda (foto) - Publicat luni, 20 decembrie 2021 22:22 / Actualizat luni, 20 decembrie 2021 22:27
Farul a învins-o pe Dinamo, scor 2-0, în ultimul meci de Liga 1 din anul 2021. Farul a fost, per total, echipa mai bună și a meritat victoria. „Câinii” tocmai au încheiat un an catastrofal.
Dinamo - Farul 0-2. „Câinii” termină anul pe locul 15
Jefte Betancor a irosit primele două ocazii uriașe din Ștefan cel Mare. Mai întâi, a combinat rapid cu Grameni, l-a driblat din corp pe Răzvan Popa și a rămas singur cu portarul Mihai Eșanu, la 7 metri, poziție centrală. A căutat să plaseze mingea perfect, dar a lovit bara laterală (22).
Apoi, a primit o pasă perfectă de la George Ganea, între fundașii centrali dinamoviști. Preluarea a fost foarte bună, pe poziție viitoare, și l-a adus din nou în fața lui Eșanu. Vârful spaniol a reluat inexplicabil de slab, cu piciorul stâng, de la 10 metri, direct în portar (26).
„Câinii” puteau lovi înainte de pauză, dar Aioani a fost atent la reluarea din corner semnată de Popa (33).
În repriza a doua, Farul a rezolvat întâlnirea în 3 minute:
- după un corner, Jefte a găsit, în sfârșit, drumul spre gol: preluare pe coapsă, șut la „lung”, imparabil (53);
- Betancor a trecut și la serviciu, i-a pasat pe contraatac lui George Ganea, „șeptarul” lui Hagi l-a ridiculizat pe Popa și l-a „judecat” pe Eșanu la prima bară (56).
Până la final, Farul putea face scor, dar același Jefte a trimis în bară (63), iar Adrian Petre a flirtat cu vinclul la o lovitură liberă din marginea careului (68).
Cum stau Dinamo și Farul în clasament
Dinamo termină 2021 pe locul 15, penultimul!, în Liga 1. Farul o egalează la puncte pe Rapid, stă mai bine la golaveraj decât giuleștenii, și iernează în zona play-off-ului.
FINAL. Dinamo - Farul 0-2
- Au marcat: Jefte 53, Ganea 56
- Click AICI pentru live și statistici
- VIDEO cu cele mai importante faze
Dinamo - Farul: echipele de start
Dinamo: Eșanu - G. Crețu, R. Popa, Giafer, Kainourgios - Carp - Bordușanu, Măgureanu, Itu, Torje - Ivanovski
Rezerve: Fara, Bani, Stan, Amzar, Nunic, Țîră
Antrenor: Mircea Rednic
Farul: Aioani - Mladen, Larie, Ghiță, De Nooijer - Pires, Artean, Grameni - Ganea, Jefte, Ciobanu
Rezerve: Brănescu, Dussaut, Purece, Pitu, Radaslavescu, Petre, Sali, Dobrosavlevici, N. Popescu
Antrenor: Gheorghe Hagi
Stadion: Dinamo, București
Arbitru: Istvan Kovacs / Asistenți: Vasile Marinescu, Ovidiu Artene
Citește și alte știri din Liga 1:
Ultimul interviu la FCSB? Florin Tănase face haz de necaz: „Suntem în Alaska!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”