Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 31 ianuarie 2022 14:39 / Actualizat luni, 31 ianuarie 2022 15:08
Flavius Stoican merge pe aceeași linie a optimismului, de a fi alături de jucători, cu toate că realitatea este hâdă după 0-3 (0-9 la general) cu FCSB. Antrenorul lui Dinamo a avut încă un mesaj-ordin pentru elevii săi.
Dinamo nu reușește să strângă puncte, este la pământ. Și la 10 puncte distanță de prima echipă aflată mai sus, FCU Craiova, aflată pe loc de baraj. Următoare trei meciuri pentru Dinamo sunt din seria în care pot strânge zero puncte: cu Botoșani (deplasare), CSU Craiova (acasă) și UTA (deplasare).
Flavius Stoican continuă să afișeze același optimism debordant, în ciuda celor două eșecuri din 2022. Promite o schimbare majoră încă de la proxima etapă, din Moldova, lunea viitoare. Până atunci, mai are joi un amical, pentru a-i roda pe noii sosiți, după două zile de pauză.
Flavius Stoican, după Dinamo - FCSB 0-3: „Le ridic moralul jucătorilor”
„Mai departe cred că putem să fim o echipă bună. Ne încearcă tristețea. Am sperat că putem să punem probleme celor de la FCSB, în ciuda faptului că suntem la început de drum. Nici nu știu dacă am ce să le reproșez jucătorilor, deși am făcut greșeli.
4 punctea strâns Dinamo în ultimele 10 etape, remiză cu FCU Craiova și victorie cu Chindia, având 4 eșecuri consecutive
Chiar din etapa viitoare de la Botoșani o să arătăm bine, veți vedea! Simt că suntem pe drumul cel bun, chiar dacă nu ne ajută rezultatele. Acum, trebuie să le ridic moralul jucătorilor, după ce toate astrele au fost împotriva noastră. Și ei sunt dezamăgiți și triști. Eu cred în jucători, vom scoate echipa de aici, asta simt, asta spun”, a precizat Stoican.
Asta în ciuda faptului că suporterii și-au pierdut încrederea în salvarea de la retrogradarea, iar comentariile sunt negative, indiferent de rețeaua de socializare.
Nu mai vreau să văd jucători care se întorc cu spatele atunci când mingea ajunge în plasa noastră. Nu contează cu cine jucăm, nu contează că e 0-1, 0-2, 0-3. Ce facem, nu mai jucăm?! Nu, mergem, luăm mingea, jucăm fotbal, să dăm și noi gol.
- Flavius Stoican, antrenor Dinamo
1este cifra punctelor câștigate de Dinamo din meciurile cu Botoșani, CSU și UTA, fiind egalată de arădeni după ce a condus cu 2-0. În total, trei goluri marcate, nouă primite
VIDEO Gabi Torje, după o nouă umilință în derby: „E dureros și greu”
Citește și:
Gabi Torje: „La următorul derby, Dinamo se va bate la campionat și va juca pe un stadion nou!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”