Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 12 februarie 2020 13:30
DINAMO - FCSB // Pentru a-i impresiona și pe ei cu scenografiile speciale, ”ultrașii” i-au chemat pe șeicii ce sunt interesați să preia clubul la meciul de duminică împotriva marii rivale.
„Am fost impresionat de fani, am văzut niște filmulețe pe video, e chiar fabulos ce pot face”. Este o declarație-șablon pe care o aude orice microbist atunci când un fotbalist din străinătate vine și semnează un contract cu echipa care bifează al 3-lea an consecutiv în play-out.
Dinamo încă mai este atractivă datorită fanilor și a scenografiilor speciale de la Derby de România. Iar dacă se va vinde cuiva, vreodată, vreunui investitor-surpriză care să vină, teoretic, să salveze gruparea cu 34 de trofee interne, va fi şi datorită suporterilor.
Dinamo - FCSB // Măcar va fi spectacol la derby-ul
„Ultrașii” din PCH, acționari ai clubului după investiția de 400.000 de lei la Dinamo, au anunțat ieri că i-au chemat la meci și pe reprezentanții fondului de investiții Abu Dhabi Business Development:
„I-am invitat și pe cei care vor să preia Dinamo. Au răspuns pozitiv și vor fi prezenți duminică seară. Nu atât ca să vadă echipa de pe locul 9, cât pentru a vedea suporterii și Peluza de pe primul loc. Dar nu pentru ei trebuie să fim prezenți. Nici pentru poze cu Arena. Nici măcar pentru a ne lua rămas bun de la actuala conducere. Vom fi acolo pentru Dinamo”.
Şeicul Tahnoon Nimer, care deține compania, a trimis o scrisoare deschisă prin care l-a informat pe Ionuț Negoiță de intenția de a prelua pachetul majoritar. Claudiu Florică și Anamaria Prodan au fost cei ce au intermediat discuțiile cu șeicii.
„Eu am plătit 5 milioane de euro să cumpăr acţiunile, am mai plătit vreo 7-8 să salvez clubul. Am mai trecut şi printr-o insolvenţă, pentru că apăreau lucruri peste noapte"
Cine preia clubul, pe lângă club, va lua baza de la Săftica, maşini, autocar, microbuze. În plus, vor avea dreptul să joace în Liga 1. La Săftica am investit în renovare o sumă importantă. Doar în terenul sintetic am băgat 200.000 de euro” - Ionuț Negoiță, patron Dinamo
Match Preview Dinamo - FCSB
VIDEO // Povestea ”măcelului” de la Constanța (2006) » Kickboxerul s-a ascuns în compartimentul de bagaje pentru a scăpa de jandarmi
Povestea ”măcelului” de la Constanța (2006) » Kickboxerul s-a ascuns în compartimentul de bagaje pentru a scăpa de jandarmi
Vezi și:
DINAMO // Marius Șumudică deplânge situația „câinilor”: „E o mare problemă”