Comentarii (214)
balotelli
balotelli  •  09 Aprilie 2022, 03:49
Postat de thenewentry pe 09 Aprilie 2022, 02:39

Eu cred că orice echipă din eșalonul inferior își dorește promovarea. La urma urmei, ăsta-i scopul participării în cadrul acelei competiții, promovarea într-un eșalon superior. Să faci supoziții despre ce vor, sau nu vor, unii sau alții, intră în dezacord cu principiile ce le îndrumă.

Nu spun că nu-și doresc. N-am vrut să insinuez asta. Dar lasă impresia că le e frică să spere. La fel ca acum 3 ani. Dacă o luăm așa, și CSA își dorește promovarea. Dar nu știu cât de realistă e speranța lor într-o decizie favorabilă a TAS. Spun doar că ardelenii au un motiv real să spere și ar trebui să arate mai multă determinare în partidele unde, cel puțin pe hârtie, sunt favoriți. Iar când pierzi puncte la Slobozia, când nu dai totul pe teren meci de meci, indiferent de numele adversarului, când dorința de a promova direct nu e dublată de dăruire, mesajul transmis fanilor este că ceea ce-ți dorești nu coincide cu ceea ce speri.

maistorkokir
maistorkokir  •  09 Aprilie 2022, 03:30

Mare bulan pe Dinamo, daca macar una dintre Clinceni si Mediasi n-ar fi avut problemele financiare, catelushii se pregateau 100% de matineu de la vara incolo.

thenewentry
thenewentry  •  09 Aprilie 2022, 02:39
Postat de balotelli pe 09 Aprilie 2022, 01:42

Ar fi ideal. Doar că la Cluj parcă se așteaptă mai mult un baraj cu Dinamo decât o promovare directă. Între Liga 1 și Liga 2 se poate observa o diferență de abordare în privința șanselor de îndeplinire a obiectivului. Echipe ca FCSB și Dinamo încă mai speră să recupereze deși sunt la 8-9 puncte în spate și se declară resemnate, în timp ce la U Cluj pare că speră doar suporterii, chiar dacă locul direct-promovabil e la un singur punct distanță. Poate că e recomandat să-ți faci calculele în funcție de clasarea ta în timp real, dar parcă n-ar strica un plus de optimism. Și mai ales un plus de determinare în partidele cu outsideri gen Slobozia.

Eu cred că orice echipă din eșalonul inferior își dorește promovarea. La urma urmei, ăsta-i scopul participării în cadrul acelei competiții, promovarea într-un eșalon superior. Să faci supoziții despre ce vor, sau nu vor, unii sau alții, intră în dezacord cu principiile ce le îndrumă.

balotelli
balotelli  •  09 Aprilie 2022, 01:42
Postat de schalker pe 08 Aprilie 2022, 22:37

Stai linistit ca U Cluj intra direct in Mamaliga1 ,acolo unde va ramane si Dinamo fara probleme.

Ar fi ideal. Doar că la Cluj parcă se așteaptă mai mult un baraj cu Dinamo decât o promovare directă. Între Liga 1 și Liga 2 se poate observa o diferență de abordare în privința șanselor de îndeplinire a obiectivului. Echipe ca FCSB și Dinamo încă mai speră să recupereze deși sunt la 8-9 puncte în spate și se declară resemnate, în timp ce la U Cluj pare că speră doar suporterii, chiar dacă locul direct-promovabil e la un singur punct distanță. Poate că e recomandat să-ți faci calculele în funcție de clasarea ta în timp real, dar parcă n-ar strica un plus de optimism. Și mai ales un plus de determinare în partidele cu outsideri gen Slobozia.

thenewentry
thenewentry  •  09 Aprilie 2022, 01:29
Postat de caravela pe 08 Aprilie 2022, 23:36

La anul vom avea derby de Romania in liga a doua, Talpan si cainii rosii, Steaua si Dinamo, galeriile infratite vor face coregrafia impreuna, va fi si un banner imens cu patroana lor spirituala, Ana Pauker.

Te citesc și mă minunez: de unde naște Mama Natură atâția meseriași, în tot și-n toate, metre? :)) De la palavragii, la guralivi și de la expresivi, la impersonali. :))

elgabri
elgabri  •  09 Aprilie 2022, 00:38

Cel mai greu adversat a lui Dinamo sunt CCA si arbitrii nu e meci sa nu fim furati, ce e bun e ca echipa joaca cat de cat.

thenewentry
thenewentry  •  08 Aprilie 2022, 23:42

Dinamo răpusă de Barbu! Ăsta era titlul corect al serii!

caravela
caravela  •  08 Aprilie 2022, 23:36

La anul vom avea derby de Romania in liga a doua, Talpan si cainii rosii, Steaua si Dinamo, galeriile infratite vor face coregrafia impreuna, va fi si un banner imens cu patroana lor spirituala, Ana Pauker.

caravela
caravela  •  08 Aprilie 2022, 23:30
Postat de gigi.debelihu pe 08 Aprilie 2022, 23:23

***

:D suparare mare in groapa cainilor :D retrogradare, desfiintare, veti deveni cu totii stelisti.

terranovaaa
terranovaaa  •  08 Aprilie 2022, 23:27
Postat de wrx. pe 08 Aprilie 2022, 23:09

FC Universitatea Craiova 1948! Stema originala, suporteri adevarati Peluza Sud 97 si Gogoase care te-a incins cu bata de basseball! Esti ***!

Grasule intreaba-l pe gogoase al tau cine sunt. Stema originala din china :)) cat de penal no name. Ai gasit passu grasane?

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • •••
  • 22
Comentează