Articol de Eduard Apostol, Adrian Duţă - Publicat joi, 30 noiembrie 2023 10:23 / Actualizat joi, 30 noiembrie 2023 10:45
Conducerea lui Dinamo se întâlnește azi cu Liviu Ciobotariu (52 de ani), antrenorul care s-a despărțit miercuri de Sepsi.
După plecarea lui Ovidiu Burcă, șefii lui Dinamo au pornit în căutarea unui nou antrenor. Primul care a purtat discuții cu reprezentanții grupării din „Ștefan cel Mare” a fost Florin Bratu, care s-a arătat disponibil să revină la Dinamo.
Apoi, Ionuț Badea a vorbit cu cei de la Dinamo despre o posibilă colaborare și despre ce ar trebui făcut pentru ca echipa să iasă din situația groaznică în care se află, pe loc retrogradabil, cu 10 puncte în 17 meciuri și doar 9 goluri marcate.
Urmează discuții pe axa Dinamo - Liviu Ciobotariu
Între timp, Liviu Ciobotariu a rămas liber de contract, după ce s-a despărțit de Sepsi, echipă pe care o preluase la începutul sezonului și alături de care a câștigat Supercupa României.
Din informațiile GSP, azi va fi o întâlnire între cei de la Dinamo și Ciobotariu, pentru o discuție privind disponibilitatea antrenorului de a prelua echipa acum. Șefii din „Ștefan cel Mare” vor să vadă ce pretenții are și Ciobi înainte de a lua decizia privind viitorul antrenor al lui Dinamo.
Interesant e că următorul meci al „câinilor” e chiar împotriva lui Sepsi, fosta echipă a lui Liviu Ciobotariu. Cele două se întâlnesc luni, 4 decembrie. Fostul jucător al echipei bucureștene a mai antrenat-o pe Dinamo în perioada iulie 2011 - aprilie 2012, când a reușit o medie de 1,88 puncte/meci.
Primii 3 favoriți să antreneze la Dinamo
Cei 3 antrenori menționați sunt, de altfel, primii 3 pe lista lui Dinamo. Bratu și Ciobotariu ar fi primii doi favoriți ai conducerii, urmați de Ionuț Badea.
Dinamo a anunțat marți despățirea de Ovidiu Burcă, după un an și jumătate la câra echipei, informație oferită în premieră de GSP.ro luni seară.