Articol de Eduard Apostol, Cătălin Stroia - Publicat marti, 06 iunie 2023 07:11 / Actualizat marti, 06 iunie 2023 09:04
Ovidiu Burcă a promovat Dinamo în Liga 1 având în primul „11” și fotbaliști ce au retrogradat în eșalonul secund în primăvara trecută.
Dinamo trăiește clipe de grație în aceste zile, după ce a obținut promovarea în Liga 1, în urma unui sezon de chin în eșalonul secund. „Câinii" sunt exuberanți și așteaptă ca șefii clubului să treacă la treabă, să construiască o echipă care să nu mai aibă emoții la retrogradare, așa cum s-a întâmplat începând cu 2020.
Ovidiu Burcă și conducerea s-au distrat cot la cot cu fotbaliștii, pe gazonul de fotbal, în benzinărie, la stadionul Dinamo și la restaurant în Floreasca. Suporterii i-au purtat pe brațe pe jucători și pe antrenor, noul idol al fanilor, după ce în urmă cu două săptămâni îl criticau și apostrofau după 1-4 în Copou.
Exceptând implanturile din străinătate, care au prins bine în alb-roșu - Ghezali, Laruccea, Iglesias, Bena și Dujmovic -, dar și pe Alex Pop, care și-a regăsit pofta de gol în dubla de la baraj, și Neluț și Iulian Roșu, transferați vara trecută când, toți fugeau de Dinamo, lotul a fost format din jucători care anul trecut pe vremea asta erau puși la zid de suflarea roș-albă. Fotbaliști care au retrogradat cu Uhrin, dar care s-au dezbrăcat de tricourile umilinței sub comanda lui Burcă.
Apărarea, cel puțin, a fost alcătuită din jucători care în 2022 fuseseră îngenuncheați în dubla de baraj cu U Cluj. Patriche i-a pasat banderola de căpitan lui Giafer în dubla de acum cu FC Argeș, după ce anul trecut era în echipa rușinii. Pe laturi, Moura și Amzăr, un copil de 19 ani forțat ca fundaș stânga. Bani plângea pierdut în iarbă în mai 2022, acum este printre idolii suporterilor și are propriile melodii.
Mie îmi expiră contractul pe 30 iunie, nu am discutat nimic cu conducerea încă. Mi-aș dori să continuu, chiar dacă am 37 de ani. E un vis că am ajuns să joc la Dinamo, să fiu căpitan și să mai și promovez. Anul acesta a fost cel mai frumos din cariera mea, deși am fost în Liga a 2-a!. Eu zic că e nevoie de achiziții, însă cred că nu ne facem de râs nici cu lotul acesta. S-a format un grup foarte bun. Avem echipă, altfel nu ajungeam să promovăm.
- Răzvan Patriche, fundaș Dinamo
Jucătorii care au evoluat la Dinamo în Liga 1 și Liga 2
Nume | Meciuri/minute per meci în 2022-2023 | Meciuri/minute per meci în 2021-2022 |
1. Deniz Giafer | 29/87 | 15/64 |
2. Răzvan Patriche | 24/86 | 12/79 |
3. Costin Amzăr | 26/83 | 9/42 |
4. Gabriel Moura | 30/88 | 11/77 |
5. Ahmed Bani | 28/71 | 27/43 |
6. Valentin Borcea | 16/38 | 5/17 |
7. Antonio Bordușanu | 14/75 | 17/55 |
8. Cătălin Țâră | 12/25 | 6/18 |
9. Andrei Florescu | 8/10 | 4/26 |
Notă: Buleică (accidentat) și Țone (pauză de fotbal) au jucat doar 4, respectiv 3 meciuri în actuala ediție, dar au evoluat și în cea în care Dinamo a retrogradat.