Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 03 aprilie 2021 12:25 / Actualizat sambata, 03 aprilie 2021 13:11
Portarul Mihai Eșanu (22 de ani) s-a accidentat în timpul perioadei petrecute la naționala de tineret a României și va rata meciul lui Dinamo cu CFR Cluj.
- CFR Cluj – Dinamo se joacă luni, 5 aprilie, de la ora 20:00. Partida e liveTEXT și video pe GSP.ro și în direct pe LookSport+, Digi Sport 1 și TV Telekom Sport.
Din informațiile Gazetei Sporturilor, singurul dinamovist convocat de Mutu pentru meciurile din grupele Campionatului European de tineret s-a întors cu probleme musculare din Ungaria și este indisponibil pentru meciul cu CFR Cluj.
Kongshavn debutează la Dinamo
Astfel, pentru meciul din Gruia, antrenorul „câinilor” va fi nevoit să facă o schimbare în primul „11”. Gigi Mulțescu va miza pe portarul norvegian Gudmund Kongshavn (30 de ani), care va debuta astfel în poarta lui Dinamo. Acesta nu a făcut deplasarea pentru meciul amical cu Dinamo Kiev din cauza unei accidentări la gleznă, dar și-a revenit și e apt de joc.
Kongshavn a venit în februarie la Dinamo, iar ultimul meci jucat a fost la Aalesund, pe 22 decembrie 2020. Rezerva acestuia va fi Aleksander Mitrovic (17 ani), fiul lui Slavisa Mitrovic, fostul atacant bosniac de la FC Național.
Gigi Mulțescu îl testează pe Nemanja Petrovic
Sârbo-elvețianul Nemanja Petrovic (23 de ani), aflat din martie în probe la Dinamo 2, se va pregăti cu prima echipă pentru ca antrenorul Gigi Mulțescu să decidă dacă va fi păstrat în lot.
În plus, tehnicianul îl are acum la dispoziție și pe slovacul Adam Nemec, recuperat după accidentare.
VIDEO Ovidiu Stângă: „Este dureros pentru fotbalul nostru ce se întâmplă la Dinamo”
Citește mai multe știri despre Dinamo:
Becali dezvăluie cum ar putea reveni Borcea la Dinamo „Ar participa cu alți oameni de afaceri”
Raul Albentosa, filosoful din lotul lui Dinamo, îl poate ajuta pe Mulțescu într-un mod nesperat!