Articol de GSP - Publicat marti, 08 martie 2022 17:59 / Actualizat marti, 08 martie 2022 18:52
Mircea Rednic (59 de ani), tehnicianul îndepărtat de la Dinamo în luna decembrie a anului trecut, a comentat într-un mod tăios ultimele evenimente petrecute în Ștefan cel Mare. Astăzi, Flavius Stoican ajunsese la un acord pentru rezilierea contractului, însă a fost întors din drum de jucători.
Rednic nu uită și nu iartă. Tehnicianul a avut o intervenție neierătotare la adresa fotbaliștilor lui Dinamo, însă nici actuala conducere n-a scăpat de tirada „Puriului”. Antrenorul le reproșează lui Mureșan și Zăvăleanu că l-au „sacrificat” în iarnă și că, în schimb, au adoptat o strategie defectuoasă. Steliano Filip, „clientul” preferat al lui Rednic, a fost luat din nou în vizor.
Mircea Rednic: „Am antrenat jucători aduși de Mureșan și Filip”
„Vi se pare normal ca jucătorii să decidă antrenorul? De ce avem conducere? Câți jucători au plecat de la Dinamo? 14! Au venit 16 jucători. De ce a fost Rednic dat afară? Că «a vrut să desființeze echipa», așa a spus Mureșan.
Unde e calitatea adusă de cei 16? Când am preluat Dinamo, echipa venea după șapte înfrângeri consecutive. Nu mai vorbesc de acele scoruri care fuseseră. Am antrenat jucători aduși de Mureșan și de Filip. Și știu ce spun! (...) Filip l-a adus pe prietenul lui, Țîră, pe Matei, pe Nica”, a declarat Mircea Rednic, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Mircea Rednic: „Singurul meci câștigat de mine a fost fără Matei, fără Filip, fără Torje”
Rednic spune că a economisit mai mulți bani cu fotbaliștii transferați de el în comparație cu sumele cheltuiete în campania de transferuri a lui Iuliu Mureșan.
„Am spus încă de atunci că e o perioadă grea și că e dificil să aduci jucători buni. Am adus șase jucători, dintre care trei în probe. Singurul meci câștigat de mine la Dinamo a fost fără Matei, fără Filip, fără Torje(n.r - 1-0 versus Chindia).
Nu mai fac alte comentarii. Pentru cei șase jucători, s-au plătit în plus, sub formă de comision, 10.500 de euro. 5.500 plătiți de Rednic, 5.000 de euro au plătit Iuhasz și Tata Nițu.
Acum de ce îl atacăm doar pe Stoican? De ce să plece el? De ce îl acuzăm doar pe el? Nu poate să facă minuni într-un timp atât de scurt. De ce nu l-ați lăsat pe Rednic, când am vorbit clar unele lucruri? Până și Borcea m-a sunat când eram la discuții. Le-am spus tuturor că e foarte greu. De ce nu am fost lăsat să lucrez?”, a declarat Mircea Rednic, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
De ce l-au aruncat pe Kainourgios, care avea 3.000 de euro salariu? Avea talie, 23 de ani și un picior stâng excelent. Cu ce e mai bun Andrei Radu decât el? Andrei Radu, care câștigă 8.000 de euro. Dar Steliano Filip? Care câștigă 9.000 de euro? 7.000 de la Dinamo și 2.000 de la Computerland (n.r - firma lui Nicolae Badea). Sunați-i pe Mureșan și Zăvăleanu și spuneți-le că Dinamo e în insolvență.
- Mircea Rednic, fost antrenor Dinamo
VIDEO Marius Niculae, declarații despre situația cu care se confruntă Dinamo
Citește și alte știri despre Dinamo:
Filmul „revenirii” lui Flavius Stoican » Ce s-a întâmplat azi la Săftica
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!