Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 22 martie 2022 07:04 / Actualizat marti, 22 martie 2022 10:42
Nikolaos Kairnourgios (23 de ani) încă e sub angajament cu Dinamo. Colegii sunt uluiți de situația fundașului stânga care apare din când în când la Săftica, la antrenamente.
Dinamo se confruntă cu situații ilare. Clubul din Ștefan cel Mare este nevoit să plătească lunar câte 4.000 de euro unui jucător care pontează când vrea la ședințele de pregătire, dar nu intră în planurile antrenorilor, indiferent cum s-ar numi ei! Și mai ține și un loc ocupat pe lista roș-albilor pentru LPF.
Kairnourgios e șomer de lux, Moura din dreapta în stânga
Nikolaos Kairnourgios, 23 de ani, a fost adus în timpul mandatului lui Mircea Rednic, la solicitarea specială a „Puriului". A semnat un contract valabil până în iunie 2022, iar după plecarea lui Rednic nici nu s-a despărțit de Dinamo, nici nu a fost luat în calcule pentru jocurile din 2022. Este un nou „caz Ionuț Șerban", fotbalistul care a stat 8 ani în alb-roșu blocat de o clauză.
Ca să nu aibă probleme cu obținerea licenței sportive, să mai aibă alt proces pe cap - cum este cazul cu Gluhakovici, care a deschis acțiune contra clubului -, bucureștenii îl țin pe apărător angajat. Însă nu-l folosesc, deși etapa trecută, la 0-0 cu Sepsi, Uhrin a trebuit să apeleze la varianta Gabriel Moura în stânga defensivei, Moura fiind om de bandă dreaptă. Asta în condițiile în care Steliano Filip a fost „urcat” mijlocaș, iar Andrei Radu a fost răcit și n-a putut evolua.
A zis că pleacă, dar a rămas la Dinamo: „E de capul lui, vine când vrea el”
Și fotbaliștii dinamoviști sunt stupefiați de situația creată în jurul fotbalistului elen. „Vine când vrea, practic, e de capul lui. Nu-i interzice nimeni să sosească la Săftica, cu toate că în cea mai mare parte se antrenează separat. Oricum, pontează ziua de lucru, timpul trece, leafa merge. Ultima oară a fost joi la Săftica", au reacționat elevii lui Uhrin.
La începutul lui 2022, Kainourgios i-a anunțat pe conducătorii clubului că este în tratative avansate cu un club din străinătate și va pleca din România. La acel moment, el se antrena separat cu Marko Nunici, care s-a transferat ulterior în Cipru. Grecul însă a rămas, va trebui să fie plătit în continuare.
7 meciuria adunat Kainourgios pentru Dinamo în toamna lui 2021, 497 de minute în total
Îl salvează Uhrin?
Dusan Uhrin a rămas să studieze „opțiunea Kainourgios", mai ales că grecul este angajatul grupării și Dinamo se confruntă cu mari probleme de lot în startul play-out-ului.
„Câinii” nu s-au despărțit nici de Steliano Filip, care a stat multă vreme în afara lotului, nu s-a transferat în străinătate, a revenit la antrenamente, iar acum este titular.
Citește și alte știri de la Dinamo:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”