FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - DINAMO, AZI, ORA 20:30, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

"Dinamo o bate pe Steaua!" » Află ce vedete ţin cu «cîinii» şi nu cu rivalii din Ghencea!

Călin Geambaşu +5   FOTO
Călin Geambaşu

Articol de - Publicat luni, 25 aprilie 2011 00:00 / Actualizat luni, 25 aprilie 2011 14:28

Derby-ul de diseară din Ghencea dintre Steaua şi Dinamo este aştepat de toată lumea. Fie că e vorba de suporterii celor două echipe, de prezentatori tv, jurnalişti, actori, cîntăreţi sau politicieni. GSP.RO a vorbit cu o partea din marea masă a suporterilor dinamovişti, care sînt siguri că în această seară Dinamo nu va pleca învinsă din Ghencea. Cum au ajuns vedetele noastre să ţină cu echipa din Ştefan cel Mare, aflaţi mai jos.

DAN CAPATOS - prezentator tv
"Pentru că n-aş putea fi stelist, rapidist şi, culmea, nici măcar petrolist, deşi Petrolul Ploieşti este echipa oraşului în care m-am născut. Este greu să vă explic de ce Dinamo, pentru că trebuie să fac apel la amintiri din perioada în care aveam 5-6 ani. Ţin minte că în clasa I, pe un caiet, pe care mama mi-l îmbrăcase frumos într-o copertă de vinilin, mi-am lipit un abţibild cu sigla de atunci a clubului Dinamo. Era acel "D" frumos caligrafiat pe un steag roş-alb. Eram mîndru nevoie mare, pentru că nu se găsea pe nicăieri, erau totuşi 1979. De atunci acea siglă, acele culori mi s-au lipit practic de inimă"

ŞTEFAN BĂNICĂ - cîntăreţ
"Ţin cu Dinamo de la şapte ani, am stat pe Dorobanţi şi aveam stadionul Dinamo la o aruncătură de băţ. E normal ca un copil să fie influenţat de echipa cartierului său. Eram toată ziua bună ziua pe stadion, apoi, cînd am descoperit cu adevărat echipa de fotbal Dinamo, mi-am dat seama că e pe sufletul meu"

VICTOR CIUTACU - jurnalist
"De cînd am început să mă uit la fotbal, prin '70. Echipa Dinamo are un lung şir de victorii, de bucurii şi de momente de mîndrie, dar şi de imense dezamăgiri. Te naşti cu echipa cu care vei ţine toată viaţa, sînt în continuare dinamovist, mă doare ce se întîmplă la echipă. După părerea mea, spiritul dinamoviştilor adevăraţi s-a terminat o dată cu generaţia lui Oneaţă Augustin, Ţălnar, Orac şi alţii. De la meciul cu Sporting Lisabona, cîştigat cu 2-0, a urmat un şir imens de dezamăgiri şi, hai să zic, doar cîteva bucurii"

CĂLIN GEAMBAŞU - cîntăreţ
"În şcoală toată lumea ţinea cu Steaua. Cu Steaua ţineau brusc toţi colegii mei, fiindcă cîştigase trofeul în '86. Dinamo a fost mereu dezavantajată în meciurile cu Steaua şi de atunci a venit şi nevoia de ai susţine. Dinamo este echipa mea de suflet, nu arăt asta la toată lumea, dar simt"

MIHAI MITOŞERU - cîntăreţ
"E o poveste foarte lungă. Prin '48, cînd s-a înfiinţat clubul, bunicul meu era boxer, el a făcut împreună cu alţi sportivi baza sportivă de la Dinamo. În plus, mama a făcut atletism acolo, eu am jucat fotbal vreo şapte ani. După un timp m-am apucat de carte şi uite ce-am ajuns. Vorbind serios, am ales Dinamo pentru că în familia mea este o tradiţie să fii dinamovist. De mic mă duceam la stadion, jucam fotbal, mergeam cu cîte patru ore înainte la meciuri"

KEO - cîntăreţ
"Este o chestie din copilărie. Nu am un motiv raţional, aşa mi-a plăcut mie Dinamo la început. Chiar dacă tatăl şi bunicul meu sînt stelişti, eu am zis că trebuie să fiu dinamovist. Bunicii mei stăteau chiar lîngă stadionul din Ştefan cel Mare, poate o fi şi acesta un motiv, pentru care am devenit dinamovist. Pentru mine Dinamo reprezintă un vis de cînd eram mic!"

SORIN OPRESCU - politician
"Ţin cu această echipă pentru că acolo am făcut hochei. Am plecat de la patinaj artistic, dar după două luni am trecut la hochei. M-am îndrăgostit de sportul ăsta şi cred că am făcut bine din moment ce am ajuns la echipa naţională"

ADRIAN NĂSTASE - politician
"La şapte ani, mergeam la înot, aveam un profesor extraordinar care ne muncea pînă ameţeam. Ţin cu Dinamo nu numai pentru că am făcut sport acolo. În general, m-am legat de antrenorii, jucătorii şi de suporterii acestei echipe frumoase. Pe stadion am fost pentru prima dată la opt ani, cu tatăl meu, care era dinamovist"

ADRIEAN VIDEANU - politician
"De mic copil. Eu vin dintr-un oraş,el în care 80 la sută dintre copii erau dinamovişti. Am prins o generaţie extraordinară, cea a lui Mircea Lucescu, care m-a fascinat ca şi copil. De atunci am rămas şi sînt cu sufletul alături de Dinamo"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (5)
hacicu
hacicu  •  25 Aprilie 2011, 17:42

Copos si Dinu Vama unde sunt?

red_dog1982
red_dog1982  •  25 Aprilie 2011, 15:42

TITLUL ARTICOLULUI SPUNE TOTUL!!!!!!DINAMO BATE sTELEMEAUA!!FORZZA DINAMO!!!!!

steaua1986forever
steaua1986forever  •  25 Aprilie 2011, 14:54

Imi aduc aminte ca pe vremea lui Nastase toata lumea vorbea ca el tine cu Steaua si ca de aia a ajuns clubul la oier pe filiera Nastase-Hrebenciuc. P.S Nu stiam de ce nu il suport pe niciunul din "vedetele" astea de carton. E o coincidenta ca majoritatea sunt inrolati la Unitatea Militara Antenele Voiculestilor din subordinea fostei Securitati? Vechile legaturi se uita greu...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează