Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 12 august 2020 11:54 / Actualizat miercuri, 12 august 2020 12:32
Dinamo a fost echipa cea mai lovită de noul coronavirus. Atât de puternic, încât nici nu a putut să-și încheie programul competițional pe teren, roș-albii stând mai mult în carantină.
„Câinii” s-au reunit marți după-amiază la Săftica, acolo unde vor sta până vineri, în primă instanță. Bucureștenii vor stabili și câteva partide de verificare, unul dintre adversari urmând a fi FC Voluntari.
Pățiți la finalul campionatului trecut, roș-albii au efectuat testele COVID-19 încă de când au intrat în cantonamentul de la Săftica. Jucători și personalul care are grijă de elevii lui Gigi Mulțescu. Primele rezultate sunt îmbucurătoare pentru dinamoviști: toate testele primite au fost negative, informează sursele GSP.ro.
„Era și firesc. Având în vedere că am avut aproape tot lotul pozitiv, nici nu mai aveam cum să ieșim acum vreunul negativ! Avem imunitate. Așa că investitorii care vin să preia Dinamo să știe că suntem o echipă sănătoasă", s-au amuzat fotbaliștii.
Pablo Cortacero a ajuns în România
Astăzi, urmează să fie o întâlnire între Ionuț Negoiță și Pablo Cortacero. Sau măcar reprezentanții din România ai afaceristului iberic. Rufo Collado, unul dintre oamenii de încredere ai lui Cortacero, a petrecut mai mult timp în Capitală și-a menținut discuțiile cu managementul "câinilor".
Vor fi discuții, e clar, între Negoiță și spanioli, de văzut dacă vor ajunge la un consens. În tot cazul, de văzut ce se va întâmpla cu suma de 300.000 de euro pe care ibericii au oferit-o drept garanție/împrumut pentru Dinamo.
Fiindcă în Adunarea Generală Extraordinară de mâine, de la LPF, s-ar putea ajunge la ideea că roș-albii nu mai au dreptul la niciun ban din drepturile TV, având în vedere locul pe care au încheiat sezonul. Chiar dacă ar mai fi avut 5 partide oficiale de jucat.
VIDEO Dezvăluiri în premieră din haosul de la Dinamo: "Ne trezeam cu tăieri de la mâncare și fără apă caldă!"
Citește și alte știri despre Dinamo:
EXCLUSIV Paul Anton i-a dat răspunsul lui Dinamo » Ce se întâmplă cu transferul acestuia