FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

DINAMO // Parfait Mandanda, primele impresii după transferul la Dinamo: „Am cel mai bun loc de muncă”

Articol de - Publicat marti, 26 februarie 2019 13:58

Parfait Mandanda este ultimul sosit în "haită" și va debuta oficial pe 1 martie în tricoul roș-albilor, în partida cu Concordia Chiajna. Mircea Rednic luase în calcul varianta de a-l folosi pe portarul de 29 de ani și la Călărași, doar că s-a răzgândit din cauza condițiilor meteo, a terenului și a faptului că Parfait nu avea niciun antrenament cu echipa.

"O palmă mare peste gură"

Antrenorul dinamovist a insistat mult ca al doilea dintre frații Mandanda să vină sub comanda sa. Aceasta deși n-a mai jucat un meci din luna august 2018. Pur și simplu, antrenorul celor de la Charleroi, Felice Mazzu, nu s-a mai bazat pe fostul căpitan al "zebrelor".

Parfait doar s-a pregătit cu echipa, a mai fost de trei ori rezervă, ultima oară în septembrie, și caută să se revanșeze față de fotbal în tricoul lui Dinamo.

"M-am simțit ca și cum aș fi luat o palmă mare peste gură. A fost foarte complicat, după opt sezoane la Charleroi. E greu să trăiești astfel. Mi s-a spus că Nico Penneteau a avut ceva probleme la spate, de aceea a fost angajat Remy Riou. Apoi Nico a revenit între buturi. Asta m-a lăsat în urmă. Nu regret că vara trecută am extins până în 2022.

Eu mă gândesc mereu la prezent și la viitor. Nu am remușcări, altfel te îndoiești adesea și viața de zi cu zi este tulburată", a explicat Mandanda într-un interviu acordat recent onefootball.com.

parfait

"Un singur idol am avut în viață"

A luat în calcul plecarea încă de la finele lui 2018, mai ales că și Steve, fratele său mai mare și mai cunoscut, l-a sfătuit s-o facă. "Eu singura dată când am fost campion mondial, a fost pe Playstation. Este o mare mândrie și pentru mine, ca frate al lui. Steve a fost mereu idolul meu, singurul meu idol: m-a antrenat, m-a învățat și încă îmi dă sfaturi. Când îl văd în cupele europene sau ridicând trofee, mă simt și mai bine, sunt foarte mândru. La început mai sufeream când mi se spunea:

"Aaa, tu ești fratele lui Steve Mandanda!". Acum, sunt bine", a mai povestit actualul dinamovist. "Câine roșu" până la vară, cu opțiune de a prelungi apoi, Parfait a explicat fanilor de ce și play-out-ul are rost pentru el: "Fotbalul are mereu motivație pentru mine. Ca să-l facem cel mai bun loc de muncă din lume. E suficient să te ridici în fiecare dimineață și să mergi cu inima deschisă la antrenament". 

"În cazul în care voi fi convocat, voi răspunde cu plăcere chemării selecționerului Florent Ibenge. Cupa Africii este în iunie, ar fi o mare mândrie să particip pentru țara mea" Parfait Mandanda, portar Dinamo

"Este uimitor să fim 4 frați, toți portari. Suntem, probabil, singurii de pe Terra în acest caz. Unii au doar un frate, un unchi, un tată. Pentru mine, este un suport în plus, un umăr pe care să mă sprijin. Dacă mâine nu sunt bine, am trei frați care mă vor susține" Parfait Mandanda, portar Dinamo

27 de meciuri fără gol primit a bifat Mandanda în cele 8 sezoane petrecute la Charleroi în 99 de partide în toate competițiile

O singură dată s-a confruntat cu Steve

Parfait a fost chemat la naționala congoleză tocmai împotriva unei selecționate a Franței, pe 5 februarie 2008. Și a jucat în repriza secundă. Dar a ratat o apariție istorică împotriva fratelui său mai mare, Steve, care a evoluat în prima parte pentru "cocoșul galic"! Parfait are 17 selecții în naționala RD Congo. Ultima a fost în 2015. Anul trecut a fost convocat, numai că n-a mai ajuns la lot, din cauza unei accidentări. Parfait are și o selecție la selecționata Franței U21, în 2007, dar spre deosebire de fratele său mai mare a optat să joace pentru țara lui de origine. 

Încă un Mandanda de mare viitor

Celor din familia Mandanda le-a plăcut să fie portari de fotbal. Sunt cei patru frați, plus un unchi al lor, goalkeeper în trecut la un club din Kinshasa. Steve, 33 de ani, e poreclit în familie "Francezul" pentru că e singurul ce a optat să joace pentru "Cocoșul galic", cu care a devenit campion mondial în 2018. În afara campionului cu OM, mai sunt Parfait, 29 de ani, Riffi, 26 de ani, de la Boulogne în liga a treia franceză, și Over, 20 de ani, al treilea portar din lotul lui Bordeaux. "Over e mult mai bun decât noi la vârsta lui. Nu trebuie să se lase, să demonstreze că are un loc într-un club de Ligue 1", a mărturisit Parfait.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Superliga
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Superliga
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”
Superliga
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (1)
redbuldog
redbuldog  •  26 Februarie 2019, 14:57

Dah mai terminati beh,cu portari de playstation,asta are mai degraba alura de pilier,la rugby...pai impanatul ala de McDermont si cu Mandanda,nu fac cat Calancea,chiar Mutiu e cu 1/2 clasa peste ei..

Vezi toate comentariile (1)
Comentează