Articol de GSP - Publicat luni, 30 mai 2022 15:41 / Actualizat luni, 30 mai 2022 16:35
La fix 4 ani de la lansarea programului socios „Doar Dinamo București”, clubul alb-roșu a retrogradat pentru prima dată în istorie.
Pe 29 mai 2018, proiectul DDB a fost lansat în cadrul unui eveniment special găzduit de Opera Națională București.
„Vrem să ajutăm Dinamo. Vrem să ne implicăm concret. Dinamo are nevoie de ajutorul suporterilor. Lucrăm de doi ani la acest proiect. Este un proiect pilot în România și sperăm să aibă succes.
Ne propunem construirea stadionului. Trebuie un stadion nou. Vrem să facem o celulă de criză și vom bate la ușa celor care iau decizii până ne dau afară probabil. Asta ne e menirea. Vom fi insistenți”, declara în acea perioadă Cristi Hîldan, din postura de președinte al Asociației Peluza Cătălin Hîldan.
Dinamo a retrogradat oficial la fix 4 ani de la lansarea DDB
La fix 4 ani de la acel moment, pe 29 mai 2022, Dinamo a ajuns în cel mai jos punct al existenței, cea dintâi retrogradare. Egala celor de la U Cluj în returul barajului decisiv, 1-1, Dinamo a pierdut la general, 1-3, și a căzut în Liga 2.
Iar lucrările la stadionul menționat de fani în urmă cu 4 ani încă nu au început. Se așteaptă ca demolarea actualei arene să înceapă în acest an.
În cei 4 ani de existență, DDB, care deține aproximativ 20% dintre acțiunile clubului și a luat toate deciziile importante din ultimii 2 ani, a ajuns la 14.610 membri.
Grație banilor obținuți din abonamente, donații, sponsorizări și evenimente, DDB a putut pompa 8,591,201 lei în club, o sumă echivalentă cu peste 1,7 milioane de euro.
Cât de repede va reveni Dinamo în prima ligă?
VIDEO » Scut în fața jucătorilor lui Dinamo: „Suporterii au pus o presiune prea mare”
Mai multe știri despre Dinamo:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”